Ce contraindicaţii are pepenele roşu? Aceste persoane nu ar trebuie să-l consume
Unul dintre cele mai consumate fructe pe timpul verii este cu siguranță pepenele verde. Pe cât este de gustos, trebuie știut faptul că are și o serie de contraindicații. Iată care sunt acestea!
Pepenele roşu este fructul verii şi nu puţini sunt cei care urmează, chiar şi neintenţionat, o dietă cu pepene, în sensul că este singurul aliment pe care îl consumă în unele zile caniculare, de vară. Da, pepenele roşu este un aliment extrem de sănătos, plin de beneficii, însă are şi câteva contraindicaţii, iar în unele cazuri este complet interzis.
Ce contraindicații are pepenele roșu?
În consumul de pepene verde există și unele contraindicații de care trebuie să ținem cont. Dieta cu pepene verde este contraindicată în următoarele cazuri: diabet zaharat; boli ale pancreasului; pietre la rinichi; anomalii genetice ale sistemului urogenital; adenom de prostată; pielonefrită (inflamații ale rinichilor și pelvisului cauzate de infecții bacteriene); recuperare postoperatorie; gastrită cronică, ulcer gastric; colită, diaree.
De asemenea, medicii spun că diabeticii, cei care suferă de boli ale pancreasului, persoanele care au pietre la rinichi, adenom de prostată, gastrită cronică, ulcer gastric, colită ori diaree trebuie să evite acest fruct pentru a nu-şi agrava starea. Pepenele roşu nu mai trebuie consumat nici de persoanele sănătoase, dacă apar dureri abdominale, balonare şi gaze instestinale ori afecţiuni ale sistemului digestiv.
Licopen
Pepenele roşu conţine o mare cantitate de licopen, pigmentul natural care îi conferă culoarea roşie şi care este un puternic antioxidant.
Rolul său este acela de a reduce colesterolul din sânge şi are un efect benefic şi asupra bolilor cardiovasculare dar şi asupra unor tipuri de cancer, mai ales cel de prostată.
Pepenele roşu mai conţine şi fibre, proteine, calciu, acid folic, magneziu şi potasiu.
Pepene roşu contraindicaţii. Substanţe nutritive
Pepenele roșu conține o serie de substanțe nutritive, fiind bogat în vitamine din complexul B, necesare pentru producerea de energie.
Pepenele roșu este o sursă foarte bună de vitamina B6 și o sursă bună de vitamina B1, magneziu și potasiu. Cu un conținut de 6% zahăr și vitaminele A, B, E, K și C, pepenele verde mai conține tiamina, calciu, fier, fosfor, sodiu, zinc, cupru, mangan, seleniu și magneziu. În plus, pepenii verzi conțin citrulină, un aminoacid pe care organismul îl folosește pentru a produce un alt aminoacid (arginina).
Vitamina B
Pepene roşu contraindicaţii. Pepenele are un conținut ridicat de vitamine din grupul B, responsabile de producerea de energie a organismului. În plus, spre deosebire de băuturile care conțin cofeină, pepenele verde hidratează foarte mult, fiind mai eficient în perioadele cu temperaturi ridicate ale verii, care conduc rapid la probleme provocate de deshidratare.
Pepenele este și fruct şi legumă. Face parte din familia curcubitaceelor alături de castravete şi dovleac, din acest motiv fiind considerat o legumă, însă atât gustul dulce, dar mai ales faptul că este o plantă care produce seminţe îl plasează în categoria fructelor.
Mai mult licopen decât roşia
Licopenul este un antioxidant puternic, care conferă plantelor culoarea roşie sau roz. Roşia este probabil cea mi cunoscută sursa de licopen, însă pepenele îl conţine într-o cantitate chiar mai mare.
90% apă
Mai mult de 90% din conținutul pepenelui este apă. Consumul de pepene poate preveni deshidratarea, deşi este indicat că apa să rămână principala sursă de hidratare, mai ales pentru că mai mult de 5% din pepene este reprezentat de zahăr.
Un studiu publicat în Journal of Agricultural and Food Chemistry a arătat că durerile musculare pot fi reduse prin consumul de pepene înainte de activitatea fizică. Dintre atleţii participanţi la studiu, cei care au consumat 500 de mililitri de suc de pepene au resimţit dureri mai uşoare şi au avut un ritm cardiac mai scăzut de-a lungul zilei. Substanţa numită citrulină este responsabilă pentru reducerea tensiunii sanguine şi se regăseşte în pepenele roșu.
Coaja, bogată în substanţe nutritive
De regulă ne bucurăm de dulceaţa pepenelui mâncînd miezul, iar coajă şi seminţele sunt aruncate. Să recunoaştem, coaja nu este gustoasă deloc, aşadar cum să ne bucurăm de citrulina care se găseşte în principal în coaja fructului? Citrulina este un amino acid cu puternice efecte benefice pentru sănătate, care este transformată în arginina în rinichi şi despre care s-a descoperit că ar avea efecte terapeutice pentru mai mult de 100 de boli, pe lângă faptul că stimulează sistemul imunitar. Aşadar, pentru a ne bucura de toate acestea, coaja pepenelui se poate tăia în bucăţi şi se amestecă într-un blender cu alte fructe pentru a obține un smoothie răcoros şi hrănitor.
Și seminţele se mănâncă?
Chiar şi seminţele pepenelui sunt bogate în substanţe nutritive precum: fier, zinc, complexul vitamina B, proteine, fibre şi acizi graşi. Nu vă bucuraţi prea devreme, totuşi. Asta nu înseamnă că putem mânca pepenele întreg de acum. La fel ca seminţele dovealacului, acestea trebuie decojite şi se mănâncă doar miezul.