In articol:
Datoria publică a României a crescut în mai 2021 cu aproape 1 mld. de lei în termeni nominali, însă ca pondere în PIB a rămas la sub 50%, ca urmare a majorării PIB-ului estimat. Însă, analiştii financiari consultaţi de Ziarul Financiar consideră, că România este foarte aproape de a trece linia roşie a datoriei publice, care să majoreze costul de finanţare al statului.
În 2021 a trecut pragul de 500 de miliarde de lei. În mai era de 527,49 miliarde de lei, adică 49,7% din PIB. La finalul lui 2015, datoria era de 269 miliarde de lei. În ritmul acesta, în această lună datoria va ajunge la jumătate din PIB.
Astfel, măsurile urgente care pot să reducă datoriile României, ar putea fi eliminarea costurilor, adică și tăierea salariilor la stat ar fi una dintre ele.
Ce spune Florin Cîțu despre datoria publică a României?
„Nu știu dacă vom ajunge la 50%. Vom vedea dacă ajungem la 50%. În același timp este o recomandare, nu este o lege. Vom vedea ce se întâmplă atunci. Eu vă readuc aminte că la începutul anului am înghețat salariile, înainte de a avea acestă creștere peste 50%”, a afirmat Florin Cîțu.
Raportul datorie publică/PIB a crescut anul trecut la nivelul întregii Uniuni Europene de la 77% din PIB la sfârșitul anului 2019 la 90% la sfârșitul anului 2020.
Citeste si: Ce avere are Nelu Iordache, omul de afaceri saltat de DNA direct din avion
Legea responsabilităţii fiscal-bugetare arată că la un nivel al datoriei publice situat între 50 şi 55% din PIB ministrul de finanţe trebuie să vină public cu un plan de reducere a gradului de îndatorare şi una dintre măsuri să fie eliminarea totală a cheltuielilor cu
Din 2015 și până în prezent, datoria publică a României s-a dublat în termeni nominali. În 2015 gardul de îndatorare al României era de 37,8% din PIB, mai exact 270 mld. de lei. Iar la finalul lui 2019, datoria era, în termeni nominali, de 373,5 mld. lei, cu peste 100 de mld. de lei mai mare decât în 2015.