Ce fericită e fosta nevastă a lui Tăriceanu lângă soțul milionar! După 8 ani alături de politician, Ioana a strâns acum alţi 8 ani lângă afaceristul Brent Valmar FOTO
A patra soție a fostului premier Călin Popescu Tăriceanu și-a regăsit liniștea în brațele unui afacerist cunoscut.
Author: Petru Luca vineri 04 septembrie 2020 , 19:34
Ioana Dinu, a patra soție a fostului premier Călin Popescu Tăriceanu, și-a regăsit astăzi liniștea în brațele unui afacerist cunoscut. Politicianul și Ioana s-au căsătorit în 2003, la Budapesta, un an mai târziu venind pe lume băiatul celor doi, Mihai. Divorțul din 2011 a luat însă prin surprindere pe toată lumea, dar mai ales pe Ioana, care a pierdut custodia lui Mihai în fața celebrului ei soț.
Ioana s-a recăsătorit la nici un an de la divorțul de Călin Popescu Tăriceanu
La nici un an de la divorțul neașteptat de demnitar, Ioana s-a căsătorit în 2012 cu directorul general Porsche România, Brent Valmar, cu aproape 20 de ani mai în vârstă, în cadrul unui eveniment exclusivist desfășurat la Snagov. Celor doi le merge de minune împreună, iar Ioana și-a regăsit zâmbetul, mai ales că se vede foarte des și cu Mihai, băiatul ei din căsnicia cu Tăriceanu, cu care merge în tot felul de vacanțe, multe cu tematică sportivă, cum ar fi meciurile de acasă ale Barcelonei sau marile turnee de tenis ale lumii.
În 2017, fosta soție a premierului a fost audiată ca martor la DNA în dosarul în care Tăriceanu, președinte al Senatului la vremea la care se referă acuzația, a fost judecat pentru mărturie mincinoasă și favorizarea infractorului, după cum a anunțat atunci Agerpres. Dosarul viza retrocedarea nelegală a unei suprafețe din Pădurea Snagov și a Fermei Băneasa.
Între timp, Călin Popescu Tăriceanu a ajuns la a cincea soție, Loredana Moise, o femeie cu 26 de ani mai tânără decât el, demnitarul anunțându-și și candidatura surprinzătoare la funcția de primar general al Capitalei.