A treia aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul ce reprezintă. Puțini creștini cunosc semnificația acestei sărbători. În calendarul creștin-ortodox, Sfântul Ioan Botezătorul are șase sărbători: Zămislirea (23 septembrie), Nașterea (24 iunie), Soborul (7 ianuarie), Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august), prima și a doua aflare a capului lui (24 februarie) și a treia aflare a Capului sfânt (25 mai). 

Pe 25 mai, în fiecare an, sărbătorim A treia aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul

Sărbătoarea are o semnificație aparte. Irod a fost cel care a poruncit tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, la cererea Irodiadei. Iar pentru că aceștia se temeau că Ioan Botezătorul ar putea să învie dacă trupul ar fi fost îngropat alături de cap.

Astfel, Irod a poruncit ca trupul lui Ioan Botezătorul să fie separat de cap. Astfel, Irod a trimis ucenicilor doar trupul sfântului, care a fost îngropat în Sevastia, capul fiind îngropat de Irodiada în curtea sa. 

Citeste si: Mesaje de Sf. Constantin şi Elena 2022: Imagini cu La mulţi ani pentru Constantin şi Elena

Capul Sfântului Ioan Botezătorul a stat îngropat în acel loc până în vremea Sfinților Împărați Constantin și Elena, când prin doi monahi, a ajuns la Emesa, în Siria, la un olar.

Potrivit tradiției, în timpul crizei iconoclastice, capul Sfântului Ioan a fost îngropat la Comane, fiind adus apoi la Constantinopol, de către Sfântul Ignatie (860), în vremea împăratului Mihail.

Aceasta fiind cea de-a treia aflare a capului Sfântului Ioan. În această zi, nu e bine să muncești sau să faci curat în gospodării.

sărbătoare „A treia aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul”

Ce reprezintă sărbătoarea „A treia aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul” 

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Tradiția spune că pe 25 mai nu se taie nimic folosind cuțitul, totul trebuie rupt cu mâna.

Tot în această zi de sărbătoare, credincioșii nu vor consuma fructe și legume de culoare roșie, nu vor bea vin roșu și nici alte băuturi de această culoare.

De armenea, nu se consumă alimente rotunde, deoarece amintesc de Capul Sfântului Ioan Botezătorul.

Sfântul Ioan Botezătorul, a trăit în urmă cu 2000 de ani, contemporan cu Iisus Hristos.  Acesta a fost un predicator și botezător pe malurile râului Iordan, vestitor şi botezător lui Iisus. Ioan Botezătorul a fost numit de Iisus ca „cel mai mare dintre cei născuți din femei”.

Ce reprezintă această sărbătoare

Capul Sfântului Ioan Botezătorul a fost pierdut și găsit de trei ori. Sfânta Ioana, femeia dregătorului lui Irod, a fost cea care a luat capul din curtea Irodiadei şi l-a îngropat la Ierusalim, în muntele Eleonului, într-un vas de lut. După ceva timp, un monarh pe nume Inochentie, a viețuit chiar în locul unde era îngropat capul Sfântului Ioan. Inochentie dorea să ridice o chilie şi o bisericuţă, iar când a săpat adânc a descoperit un vas de lut unde se afla capul sfântului.

Citeste si: Calendar ortodox 22 mai 2022. Ce sărbătoare este duminică?

Când s-a apropiat de ceasul morții, spre a nu fi găsit şi pângărit de necreștini, acesta l-a luat şi l-a ascuns din nou în pământ, chiar în locul unde l-a găsit.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

sărbătoare „A treia aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul”

Ce reprezintă sărbătoarea „A treia aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul” 

A treia aflare s-a petrecut în anul 850, în timpul luptei împotriva icoanelor. Capul era îngropat la Comane, a ieșit din pământ și a fost adus la Constantinopol, de către patriarhul Ignație.

Citeste si: Sfântul Nicolae de Vară 2022: Pe ce dată se sărbătoreşte şi ce este bine să faci în această zi?

 

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si