La data de 10 mai 2024, creștinii sărbătoresc Izvorul Tămăduirii. Este o sărbătoare cu cruce roșie în Calendarul Ortodox și amintește de una dintre minunile săvârșite de Maica Domnului.
Trebuie precizat că Izvorul Tămăduirii nu are o dată fixă. Biserica Ortodoxă o sărbătorește în Vinerea Luminată, după Paște.
10 mai 2024, săbătoare cu cruce roșie în Calendarul Ortodox: Izvorul Tămăduirii
Sărbătoarea Izvorul Tămădurii amintește de una dintre minunile Maicii Domnului, petrecută cu un orb. Înainte de a fi împărat, Leon cel Mare a găsit într-o padure un orb, care i-a cerut apă. Leon cel Mare i-a dat orbului să bea apă dintr-un izvor, iar orbul s-a vindecat de orbirea sa. Pentru a mulțumi Maicii Domnului, când a ajuns împărat, Leon cel Mare a ridicat în apropierea izvorului o biserică unde s-au săvârșit apoi multe minuni, potrivit informațiilor transmise de creștinortodox.ro.
„ Nu este nevoie să te osteneşti, căci apa este aproape! Pătrunde, Leone, mai adânc în această pădure şi luând cu mâinile apa tulbure potoleşte setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui cei întunecaţi", a fost mesajul transmis de Maica Domnului lui Leon cel Mare.
Biserica Ortodoxă sărbătorește Izvorul Tămăduirii din secolele V-VI. În această zi sfântă, în toate bisericile și mănăstirile ortodoxe, se săvârșește slujba de sfințire a apei, după o rânduială din Săptămâna Luminată.
Cea mai întâlnită icoană este cea care o înfățișează pe Maica Domnului cu mâinile ridicate în rugaciune sau Oranta, având în față un potir în care stă Mântuitorul Hristos, copil Emanuel, binecuvântând cu mâna dreaptă.
Rugăciunea pe care trebuie să o rostim de Izvorul Tămăduirii
„Preacurată, Preanevinovată, Preamilostivă, Prealăudată, pururea Fecioară Născătoare de Dumnezeu Marie, Izvor al Dumnezeieștii Tămăduiri, grabnic ascultătoare și eliberatoare, apărătoare nebiruită a creștinilor, mijlocitoare statornică către Făcătorul, nădejdea, acoperământul și ajutorul celor ce aleargă la tine și cer dumnezeiască ta înțelegere.
Nimeni din cei ce au venit la ține nu a ieșit afară lepădat, curată Fecioară Născătoare de Dumnezeu, ci, cerând harul, a primit darul cererilor celor de folos.
Și noi, păcătoșii și nevrednicii robii tăi, intrând cu nevrednicie în preacurata ta casă, în această sfântă mânăstire, alergăm către ține, scăparea noastră, apărătoarea noastră, nădejdea, acoperământul, ajutorul nostru, iar tu, ca Maica noastră duhovnicească, preaiubitoare și preamilostivă, asculți cererile noastre.
Maica noastră duhovniceașcă, izvorule al tămăduirilor, noi cei mici, cei păcatosi, cei nevrednici robi ai tăi și fii ai tăi duhovnicești, mădularele cuvântatoare ale turmei lui Hristos, ale acestei alese a Lui Biserici Ortodoxe, ca niște bolnavi și neputincioși, cu frică de a nu fi sfâșâați de lupii cei turbați, ca niște oameni cu puțină credință, neputând să ne împotrivim mâniei valurilor sălbatice ale ereticilor, scăpăm cu pocăință și cu lacrimi la ajutorul tău cel nebiruit și la Acoperământul Tău cel tare! Amin”.