In articol:
În data de 21 iulie sunt prăznuiți Sfantul Proroc Iezechiel și Cuviosii Rafael si Partenie de la Agapia. Sfântul Proroc Iezechiel a fost fiul unui preot din cetatea Sarira. Iezechiel a fost luat în captivitate în vremea împăratului Nabucodonosor.
În perioada în care s-a aflat în Babilon, Iezechiel a avut mai multe întâmplări greu de explicat. Legenda spune că la un moment dat, în timp ce se afla la râul Chebar, acesta a văzut cum cerurile s-au deschis și un nor mare de foc în mijlocul căruia se afla o foarte mare văpaie.
O altă legendă spune că Prorocul Iezechiel a văzut învierea morților. Acesta a privit la o vale plină cu oase uscate și moarte, care s-au trezit la viata si s-au ridicat pe picioarele lor după pogorârea Duhului lui Dumnezeu.
Rugăciune către Sfântul Proroc Iezechiel
Stih: Sfinte Prorocule Iezechiel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Mie, celui ce voiesc a lăuda pe Iezechiel Prorocul Tău, Doamne, dă-mi har, Făcătorule de bine și dar duhovnicesc.
Stih: Sfinte Prorocule Iezechiel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Având înălțări Sfințitul Iezechiel, singur văzătorul celor negrăite, cu slava Domnului este strălucit.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Cugetul zburdărilor celor trupești supunându-l și viața ta îndreptând-o, te-ai arătat Proroc primitor de Dumnezeu.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Arătându-te cu totul luminat, pe Prealăudata Ușă Ceea ce căuta spre Răsărit, pe Fecioara, o propovăduiești, de Dumnezeu insuflate.
Cine au fost Cuviosii Rafael si Partenie de la Agapia
Cuviosii Rafael si Partenie de la Agapia sunt prăznuiți în fiecare an la data de 21 iulie. Aceștia au fost canonizați în anul 2008 de către Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane.
Cuviosul Rafael s-a născut în satul Bursucani, din Bârlad. A fost monah la Agapia din Deal, in secolul al 16-lea. Părți din moaștele sale se păstrează și astăzi în mănăstiri din Moldova.
Cuviosul Partenie a trăit in secolul al 17-lea. Tradiția spune că acesta a fost sihastru în muntele „Scaunele”, unde se ruga în permanență și împletea coșuri. A trecut la Domnul in anul 1660 iar despre moaștele sale se spune că au darul tămăduirii.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Surse: pravila.ro, crestinortodox.ro