În fiecare an, în calendarul ortodox, pe 28 decembrie, creştinii îi prăznuiesc pe Sfinţii 20.000 de mucenici arşi la Nicomidia. Această sărbătoare importantă este trecută cu cruce neagră în calendarul ordotox.

Ce plan a pus la cale împăratul Maximian?

În anul 287, în perioada în care se afla la putere împăratul Maximian, acesta le-a cerut creștinilor să se lepede de credința lor în Dumnezeu pentru a se închina idolilor.

Pentru că au refuzat, împăratul a pus la cale exterminarea creștinilor aflați în cetatea Nicomidiei, chiar în apropierea Praznicului Nașterii Domnului. Atunci, biserica a fost înconjurată de lemne uscate, cărora soldații le-au dat foc ulterior. De asemenea, niciun creștin nu a mai fost lăsat să părăsească lăcașul.

Arhiepiscopul a aflat în cele din urmă de planul bine pus la punct și le-a amintit oamenilor de pilda celor trei tineri din cuptorul de foc. Tot el i-a împărtășit pe toți creștinii cu dumnezeieștile și preacuratele Taine, notează crestinortodox.ro. Chiar și așa lemnele au fost aprinse. Douăzeci de mii de oameni au dobândit cununa mucenicească.

Sărbătoare 28 decembrie 2023

Sărbătoarea Sfinţilor 20.000 de mucenici arşi la Nicomidia este trecută cu cruce neagră în calendar.

[Sursa foto: Doxologia]

Citește și: Exclusiv! Care sunt cele mai norocoase zodii în anul 2024: ”Cei care sunt născuți în anul 1999 sau 2000 vor începe noi capitole în viața lor”

Sfântul Antim a scăpat teafăr, pentru a mai ajuta în continuare și alte suflete, iar după ce a fost chinuit el a murit.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

”Nicomidia s-a împodobit cu stelele sfinților mucenici, în număr de două zeci de mii, mai adăugându-se minunatul Glicherie și preafericitul Zinon și cu Teofil, Dorotei, Mardonie, Migdonie, Indis, Gorgonie, Petru și cele trei sfinte fecioare: Agapia, Teofila și preafrumoasa Doamnă. Iar sfârșitul a toată ceata este Sfântul Antim, întru slava lui Hristos, adevăratul Dumnezeu, Căruia împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh I se cuvine cinste și slavă în vecii vecilor. Amin”, mai notează Doxologia.

Pe data de 28 decembrie însă, creștinii pot face treburile gospodărești. De asemenea, în această zi se spală.

La data de 28 decembrie 2023 sunt pomeniți și alți sfinți, mai exact Sântul Ind, Sfinții Gorgonie și Petru, Sântul Mucenic Zinon, Sfântul Mardonie, Sfântul Dorotei, Sfântul Teofil diaconul, Cuviosul Părinete nostru Vavila, potrivit calendarortodox.ro.

Rugăciune către Sfinţii 20.000 de Mucenici arşi în Nicomidia

”Mulţime numeroasă a cin­stiţilor mucenici, şter­geţi mulţimea multelor mele păcate, cu mijlocirea voastră şi daţi-mi cuvânt să laud sfântă prăznuirea voastră.

Luminători prealuminaţi ai Bisericii, bunilor biruitori mu­cenici, care aţi slăvit pe Hristos întru mădularele voastre, fiţi acum măriţi întru pomenirea voastră cea purtătoare de lu­mină. Credinţa cea Dumnezeiască a purtătorilor de biruinţă a pier­dut tiranicapăgânătate a celor necredincioşi şi a stricat cu har, din temelie, vicleana împotri­vire a demonilor.

Mărturisind, mucenicilor, pe Atotputernicul Dumnezeu, Care a luat Trup şi moartea a pier­dut, cu moarte v-aţi omorât, luând viaţă fără de sfârşit.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Sărbătoare 28 decembrie 2023

Pe data de 28 decembrie creștinii îi sărbătoresc pe Sfinţii 20.000 de mucenici arşi la Nicomidia. 

[Sursa foto: Doxologia]

Lăudămu-te, Prealăudată şi Preabinecuvântată, că ai născut cu Trup pe Dumnezeu Cel Prealăudat, Care a mărit pe purtătorii de biruinţă şi pe vrăjmaşul l-a biruit. Foarte frumos fiind înfier­bântaţi de dragostea lui Hristos, prealăudaţilor, de fo­cul aprins nicidecum nu v-aţi îngrozit, ci într-însul săvârşindu-vă, împreună v-aţi prea­mărit. Cu glas viu propovăduind pe Dumnezeu, nu s-au înspăimântat de îngrozirile celor fără de Dumnezeu; ci, prealăudaţii os­taşi ai lui Hristos, săvârşindu-se, au strigat într-un cuget cuvintele tinerilor din Babilon.

Nu ne temem de focul care este rob ca şi noi, strigau vitejii laolaltă, ci cu sufletul vesel mu­rim pentru Tine, Mântuitorule, Care ai murit şi moartea ai nimicit. Dumnezeu ca să îndumnezeiască omenirea S-a făcut Om din tine, Fecioară Preacurată, mai presus de cuvânt şi de cuget. Pentru aceasta cu un glas te fericim pe tine, credincioşii. Amin”


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si