In articol:
- Cine au fost Sfinții Serghie și Vah?
- Martiriul sfinților
- Sfinții Serghie și Vah – Ocrotitorii Olteniei
Pe 7 octombrie 2024, în Calendarul ortodox sunt prăznuiți Sfinții Serghie și Vah, doi martiri care au trăit în vremea împăratului Maximian (286-305). Acești sfinți sunt cunoscuți pentru credința lor neclintită în Hristos și pentru curajul lor de a nu renunța la creștinism, chiar și în fața persecuțiilor dure impuse de autoritățile romane.
Cine au fost Sfinții Serghie și Vah?
Serghie și Vah erau tineri de origine romană, cu funcții importante în armata romană, fiind membri ai Școlii Centiliilor, o unitate de elită creată în timpul împăratului Dioclețian. Serghie deținea titlul de primicer, adică era primul pe lista conducătorilor, iar Vah era secundicer, cel de-al doilea ca importanță în această ierarhie. Școala Centiliilor era o instituție militară de prestigiu, care îndeplinea ordinele împăratului și forma ofițeri de rang înalt, iar mai târziu a devenit o gardă imperială de onoare.
Chiar dacă se aflau într-o poziție importantă în imperiu, Serghie și Vah erau creștini în ascuns. Perioada în care au trăit era marcată de persecuțiile împotriva creștinilor, orchestrate de împăratul Maximian, un aprig persecutor al celor care refuzau să se închine zeilor păgâni.
Citește și: Programul pelerinajului la Sfânta Parascheva Iași 2024
Martiriul sfinților
Descoperiți ca fiind creștini, Serghie și Vah au refuzat să aducă jertfe zeilor păgâni, așa cum li s-a cerut de către împărat. Ca pedeapsă, au fost dezbrăcați de însemnele demnității militare și au fost umiliți public, fiind îmbrăcați în haine femeiești și purtați prin cetate. Această batjocură nu i-a făcut însă să renunțe la credința lor.
Pentru a-i pedepsi, împăratul Maximian i-a trimis în cetatea Varvalisa, unde împăratul Antioh le-a supus trupurile la chinuri cumplite. În drumul lor către cetate, un înger le-a apărut și le-a vestit că vor primi cununile biruinței de la Domnul Iisus Hristos pentru curajul și credința lor.
Sfântul Vah și-a dat viața în urma torturilor, iar Sfântul Serghie a fost decapitat. Amândoi au rămas până la capăt neclintiți în credința lor, devenind martiri ai Bisericii.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citește și: Cei mai puternici psalmi din Biblie. Când și de ce e bine să-i rostești
Sfinții Serghie și Vah – Ocrotitorii Olteniei
Sfinții Serghie și Vah sunt ocrotitorii spirituali ai Olteniei, o regiune istorică din România. Moaștele lor au fost aduse în țară de către Domnitorul Neagoe Basarab și depuse la Mănăstirea Curtea de Argeș. Mai târziu, în 1949, capetele celor doi sfinți au fost mutate la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Dumitru” din Craiova, unde sunt cinstite până astăzi.