In articol:
Arhiepiscopia Bucureștilor va face cercetări disciplinare în cazul preotului care a făcut slujba religioasă la evenimentul organizat la troița ridicată în memoria lui Corneliu Zelea Codreanu, fostul lider legionar.
Oamenii legii din Ilfov au anunțat că mai multe persoane care au luat parte la comemorarea legionarului sunt cercetate.
„Nu cunosc în momentul de faţă cine este părintele. Va avea loc o cercetare disciplinară la nivelul Arhiepiscopiei Bucureştilor cu privire la cazul de faţă”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, preotul Adrian Agachi, potrivit Agerpres.
Ce pedepse riscă cei care promovează doctrina legionară în România
La eveniment a luat parte și Diana Șoșoacă, care a transmis totul live, pe pagina de Facebook.
„E dreptul meu să consider pe cine vreau eu patriot”, a spus aceasta în videoclipul din mediul online.
În acest moment oamenii legii au deschis un dosar penal „întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de OUG 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război”,
Autoritățile încearcă să îi identifice pe toți oamenii care au luat parte la comemorarea legionarului și să ia măsurile necesare.
„Fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe,(...) se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi”,
Citește și: Ce s-a întâmplat cu dosarul penal al lui Călin Georgescu pentru elogierea unor criminali de război