Ce spune Bianca Mitroi despre actuala iubită a lui Sorin de la Casa Iubirii: „Este o femeie frumoasă. Probabil că ar trebui să se impună un pic mai mult”
Bianca Mitroi a încercat de multe ori să formeze un cuplu cu Sorin de la Casa Iubirii. Chiar și după ce a fost eliminată din emisiune, tânăra i-a trimis acestuia o scrisoare prin care îi spunea că vrea să îl cunoască în afara casei.
„ Parcă mă îndepărtam de Sorin fără ca eu să-mi dau seama, văzând apropierile dintre el și Natalia mai întâi, apoi cu Nicoleta.
În general mi se întâmplă chestia asta. Când văd un om că se apropie de altcineva, nu mai pot să mai fiu acolo cu sufletul. Mă îndepărtez fără să îmi dau seama și e bine. Eu am observat că el își dorea mai mult să formeze un cuplu cu Natalia, decât ea și eu chiar o apreciez și vreau să o felicit că nu a făcut nimic forțat.
Sorin mi s-a părut mult prea insistent cu ea. Trebuia să înțeleagă că nu se poate”, a spus fosta concurentă de la Casa Iubirii pentru WOWnews.
Bianca nu se ferește să spună că și-ar fi dorit ceva mai mult între ea și Sorin și își spune punctul de vedere referitor la relația dintre Natalia și Sorin.
Ce spune Bianca despre Nicoleta, iubita lui Sorin?
Bianca a vorbit despre Nicoleta, cea care îi este alături lui Sorin și spune despre ea că este o femeie adevărată, comparativ cu celelalte fete din casă.
Fosta concurentă spune că regretă că ar fi putut să fie cu Sorin, dar a declarat că el și Nicoleta se potrivesc și formează un cuplu frumos.
„ Nicoleta e o femeie frumoasă, spun femeie pentru că majoritatea sunt încă fetițe acolo în casă, în afară de Bianca să zic. Pe restul le consider mai imature. Am observat că este o persoană calmă, caldă, probabil că ar trebui să se impună un pic mai mult.
Nu știu dacă în fața lui Sorin, dar în general, la oamenii din jurul ei. Cred că se potrivesc cei doi, seamănă așa. Există un oarecare regret că nu am avut o relație cu Sorin, dar este și un semn că a fost mai bine așa”, a spus Bianca Mitroi, citează KanalD.ro .