In articol:
Daniela Stan, mama Faimoasei de la “Survivor România” a mărturisit că trăiește intens fiecare ediție a reality-ului de la Kanal D, fiecare evoluție sportivă a Alexandrei Stan pe traseele sportive fiind urmărită cu sufletul la gură de părinții acesteia, care o susțin din fața micului ecran.
Ce spun părinții Alexandrei Stan despre aceasta
„ Cred că îi este greu, dar cred că se va descurca. Ea își exteriorizează foarte mult emoțiile, ca să se elibereze. Am sfătuit-o, am vorbit mult înainte să plece, să nu țină în ea. Este un mod de vindecare. Începe să își spună cuvântul lipsa hranei, deși ea este învățată să mănânce puțin, e vegetariană. Condițiile și depărtarea, fără comunicarea cu noi, își spun cuvântul. Eu stau numai cu pastile.
Mama Alexandrei Stan a povestit din anii de copilăriei ai fiicei sale, la malul marii, și ce preferințe culinare avea Faimoasa de la „Survivor România”. Totodată, aceasta confirmă teama de înălțime pe care o are fiica sa, mărturisind că are încredere în ea că și-o va depăși.
Ce copilărie a avut Alexandra Stan
„Teamă de apă nu avea. De mică a crescut pe malul marii. Pleca cu prosopul de gât, cu copiii, veneau la prânz, mâncau și plecau iar până seara la șapte. Nu doreau să mănânce decât salată de roșii și cartofi prăjiți. De înălțime are într-adevăr frică și mă moștenește pe mine, eu am frica asta de înălțime. Ea în subconștientul ei știa că vor fi probe din acestea, cu înălțime, dar a dorit să își depășească fricile. De aceeea se exteriorizează așa, țipă”, povestește mama Faimoasei.
Citeste si: “Survivor România” va fi difuzat de joi până duminică, de la ora 20:00, la Kanal D!
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Cum se va descurca Alexandra Stan și care va fi evoluția ei pe traseele din Republica Dominicană veți putea urmări de joi până duminică, de la ora 20:00, la „Survivor România”, reality-ul iubit de milioanele de fani!