Voicu Enachescu este unul din cei mai apreciati dirijori romani, fiind fondatorul Corului de Camera „Preludiu”, dar si conducator, de-a lungul timpului, al corurilor Filarmonicilor din Bucuresti, Craiova si Iasi. Din 1998, Voicu Enachescu a fost numit presedinte al Asociatiei Nationale Corale din Romania, iar in 2004 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Cultural in Grad de Comandor pentru Promovarea Culturii”. In prezent, Enachescu este si director-adjunct artistic la Centrul de Arta Tinerimea Romana, postura din care si-a depus si ultima declaratie de avere, din 2016.
Conform acesteia, Enachescu nu detine terenuri, case, masini, bijuterii, tablouri si nici nu are bani in conturi. Practic, averea sa este zero! “De-a lungul vieţii cred că am avut trei împliniri majore, în ordine cronologică – înfiinţarea corului Preludiu în 1972, naşterea copilului meu, Vlad Enăchescu, şi, în calitate de manager al Centrului Naţional de Artă Tinerimea Română, sînt extrem de fericit că în aceşti ani de cînd ocup această funcţie am reuşit să aduc la un nivel extraordinar clădirea instituţiei în care muncim printr-un fel de restaurare şi modernizare”, a marturisit, la un moment dat, Voicu Enachescu.
Ca director artistic la centrul de Arta, Enachescu a incasat 23.788 de lei si 25.152 de lei ca dirijor, ceea ce inseamna ca a castigat 48.940 de lei, adica 4.078 de lei pe luna.