Când este necesar un certificat energetic pentru clădiri și pentru ce tipuri de imobile
Certificatul energetic este un document legal elaborat conform unei metodologii de calcul, care indică eficiența energetică a unei clădiri sau unități de clădire, precum și cantitatea de emisii în echivalent CO2.
Vedeți mai multe detalii pe site-ul www.certificatenergetic24h.ro. Legea care reglementează domeniul eficienței energetice a clădirilor în România este Legea nr. 372 din 2005, modificată și completată cu prevederile Legii nr. 159 din 2013 și Ordonanței Guvernului României nr. 13 din 2016.
Când este obligatoriu să existe un certificat energetic pentru clădiri?
Certificatul energetic este obligatoriu să existe la vinderea sau închirierea unui imobil.
În cazul în care acesta nu există, contractul de vânzare-cumpărare încheiat între părți suferă de nulitate relativă, putând fi anulat în instanță.
După vânzare, vânzătorul trebuie să înmâneze originalul certificatului de eficiență energetică noului proprietar, iar o copie după certificat se va depune la organul fiscal în cazul vânzării și închirierii.
În cadrul anunțurilor de vânzare sau închiriere va trebui ca să fie incluse informații din certificat.
În cazul clădirilor noi care se construiesc, acest document este obligatoriu să fie prezentat în original comisiei de recepție, iar o copie să însoțească procesul-verbal de recepție și va face parte din Cartea tehnică a clădirii.
Un proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor neînsoțit de acest certificat de performanță energetică este nul de drept.
Pentru clădirile sau părțile de clădire care sunt supuse lucrărilor de renovare majoră este obligatoriu, de asemenea, acest document.
Se consideră renovare majoră acea lucrare la anvelopa clădirii sau la sistemele tehnice ale construcției (încălzire, răcire, iluminat etc.) ale căror costuri depăşesc 25% din valoarea de impozitare a imobilului (exclusiv terenul).
O altă situație în care este obligatorie prezența acestui document este cazul clădirilor vizitate frecvent de public, unde acesta trebuie afișat la loc vizibil și accesibil.
Pentru ce imobile este obligatoriu să se întocmească certificate energetice?
Pentru majoritatea tipurilor de clădiri noi sau existente care consumă energie este necesar acest document:
Clădiri exceptate de la obligația existenței certificatului energetic
Există și câteva categorii de clădiri exceptate de la această obligație, cum ar fi cele care funcționează ca lăcașuri de cult sau au caracter religios, clădiri şi monumente protejate care fie fac parte din zone construite protejate, conform legii, fie au valoare arhitecturală sau istorică deosebită, clădiri provizorii prevăzute a fi utilizate pe perioade de până la 2
ani, din zone industriale, ateliere şi clădiri nerezidenţiale din domeniul agricol care necesită un consum redus de energie, clădiri rezidenţiale care sunt destinate a fi utilizate mai puţin de 4 luni pe an sau imobile independente având suprafața utilă sub 50 m2.