În zilele noastre, ca şi în secolul al IV-lea, Sfântul Antonie cel Mare mai este considerat drept ocrotitorul orfanilor şi al oamenilor săraci, ajutându-i de grabă pe cei care se roagă cu credinţă şi-l cheamă în ajutor. Se mai spune că Sfântul Antonie cel Mare îi păzeşte pe oameni de duhurile rele, de primejdii şi vrăji.
Cine a fost Sfântul Antonie cel Mare
Sfântul Antonie cel Mare este considerat întemeietorul monahismului creştin. El a trăit în secolul al III-lea şi la începutul secolului al IV-lea, Sfântul Antonie cel Mare este sărbătorit în fiecare an la data de 17 ianuarie. Ae crede că, „părintele monahilor”care a trăit 85 de ani în pustiu, marele pusnic Antonie, tămăduia bolnavii şi-i vindeca pe cei demonizaţi.
Antonie cel Mare s-a născut în satul Coma din Egiptul de Mijloc, în anul 251, într-o familie de ţărani creştini înstăriţi.
În copilărie, Sfântul prefera să meargă frecvent cu părinţii la biserică decât să-ţi petreacă timpul cu copiii de vârsta lui.
El a învăţat de la părinţi şi de la bunici credinţa în Hristos. Iar după moartea părinţilor, pe când avea vârsta de 20 de ani, s-a ocupat de educaţia surorii sale minore. Când în biserică tânărul Antonie a auzit cuvântul Evangheliei, care spune: „De voieşti să fii desăvârşit, mergi, vinde avuţiile tale şi urmează Mie” (Matei
19,21), a fost impresionat de aceste cuvinte şi a urmat îndemnul Evanghelistului.
Se spune că Sfântul Antonie cel Mare a trăit până la vârsta de 105 ani, trecând apoi la cele sfinte. Viața lui și faptele sale demne de laudă sunt scrise de Atanasie cel Mare, episcopul Alexandriei.
Potrivit unei legende creștine, după ce necuratul a văzut că nu poate să-l facă pe Sfântul Antonie cel Mare să renunțe la iubirea pentru credință s-ar fi declarat învins de unul singur
în fața puterii sale. Aceasta este una dintre cele mai mari minuni ale Sfântului Antonie.
Cărțile sfinte spun că, Antonie cel Mare ar fi văzut lumina zilei în Egipt, într-o familie creștină cu stare. La 20 de ani, a rămas orfan și, de atunci, s-a dedicat vieții religioase. A împărțit toată averea la săraci, și-a trimis sora la o comunitate de fecioare și s-a dedicat singurătății.
Se crede că, Sfântul Antonie ar fi urmat modelul Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, din dragoste de Dumnezeu, petrecând nopți în șir fără somn, numai în rugăciune. Mânca doar o singură dată pe zi sau chiar la două zile, după asfințitul soarelui, numai un codru de pâine cu un strop de sare și bea apă. Când îl răpunea osteneala, dormea pe o rogojină. S-a stins din viață la 105 ani, în anul 356, în deșert, pe malul drept al Nilului, rămânând în inimile oamenilor dascăl al dascălilor, învăţător al învăţătorilor, plin de liniştea vieţii în comuniune cu Dumnezeu.
Totodată, smerenia Cuviosului Antonie cel Mare i-ar dat harul de a face minuni. Există o legendă conform căreia, la un moment dat, înfuriat de încercările zadarnice de a-l atrage pe Cuvios în mreje, diavolul însuși s-a declarat învins de forța credinței sale.
Și după ce a trecut la cele veșnice, Sfântul Antonie a continuat să ajute credincioșii în lupta cu răul. În București, la biserica „Sfântul Cuvios Antonie cel Mare”, Curtea Veche, cel mai vechi lăcaș de cult din București, se află icoana lui făcătoare de minuni. Totodată, este unicul obiect rămas intact, după incendiul devastator din 1847, de la Biserica Pușcăriei.