In articol:
- Cine au fost Sfânții Petru și Pavel?
- Cine au fost Sfinții Apostoli Petru și Pavel și de ce sunt sărbătoriți în aceeași zi?
Cine au fost Sfintii Apostoli Petru si Pavel. Conform tradiției, în fiecare an, creștinii țin înaintea acestei mari sărbători o perioadă de post care are o durată diferită, în funcție de data la care pică Paștele.
Cine au fost Sfânții Petru și Pavel?
Cine au fost Sfintii Apostoli Petru si Pavel. Sfântul Petru sau pe numele lui adevărat, Simon, fratele apostolului Andrei și fiul lui Iona, s-a născut în Betsaida Galileei. Simon era pescar, acesta fiind și motivul pentru care a fost prezent în barcă în momentul pescuitului minunat. Mântuitorul, fiind cel care l-a numit Petru. Astfel, după propunerea de a-l face ”pescar de suflete”, Iisus l-a numit Kepha (”piatră” în aramaică) datorită fizicului său solid.
Cine au fost Sfintii Apostoli Petru si Pavel. Totodată, Sfântul apostol Petru a mărturisit în numele apostolilor dumnezeirea lui Hristos, dar se și leapădă de Mântuitor când El este prins spre a fi răstignit. După Înălțarea Domnului, Petru ia cuvântul în adunarea ucenicilor și aleg ca apostol pe Matia în locul lui Iuda.
Cine au fost Sfintii Apostoli Petru si Pavel. Sfântul Apostol Pavel era originar din Tarsul Ciliciei, din neamul Veniamin. Acesta a fost elevul învățatului Gamaliel. Pavel locuia în Tars și lupta împotriva creștinilor. Sfântul Apostol Pavel a participat la uciderea arhidiaconului Ștefan.
Din cauza faptului că Sfinții Apostoli Petru și Pavel au fost în temniță pentru că L-au mărturisit pe Hristos că Fiu al lui Dumnezeu, au devenit ocrotitori ai sistemului penitenciar din România și ai celor lipsiți de libertate.
Citeste si: Doliu în România. O cunoscută astroloagă s-a stins din viață- kanald.ro
Citeste si: ȘOC! Filmarea cu sărutul dintre Șoșoacă și Simion a creat vâlvă în mediul online!- wowbiz.ro
Citeste si: Mesaje de Sf. Petru si Pavel 2021 pentru cei care poartă numele acestor sfinți. La mulți ani!
Cine au fost Sfinții Apostoli Petru și Pavel și de ce sunt sărbătoriți în aceeași zi?
Cine au fost Sfintii Apostoli Petru si Pavel. Sfinţii Petru şi Pavel sunt prăznuiți în aceeași zi, deoarece aceștia au mărturisit amândoi dumnezeirea lui Hristos: Petru a răspuns Mântuitorului în numele tuturor ucenicilor "Dar voi cine ziceţi că sunt? Răspunzând Simon Petru a zis: Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu" (Matei 16:16) iar Pavel “Căci întru El locuieşte, trupeşte, toată plinătatea Dumnezeirii” (Coloseni 2:9).
Citeste si: Postul sfinților Apostoli Petru și Pavel. Cât durează, tradiții și obiceiuri
Cine au fost Sfintii Apostoli Petru si Pavel. Apostolii Petru și Pavel mai au în comun lupta lor pentru unitatea bisericii şi pentru adevărul acesteia. Cei doi au suferit, au fost persecutaţi şi torturaţi și închişi împreună în aceeaşi celulă la Roma. Tot împreună au convertit la creştinism pe temniceri şi împreună s-au rugat până în mijlocul celulei a apărut un izvor ce poate fi văzut şi astăzi în închisoarea Mamertina. Cei doi au murit în aceeaşi zi, 29 iunie anul 67, din ordinul împăratului Nero. Sfântul Petru, răstignit pe cruce, dar cu capul în jos penrtu că le-a cerut acest lucru torţionarilor neconsiderându-se demn să sufere aceeaşi moarte cu Hristos, iar Sfântul Apostol Pavel a fost decapitat, deoarece era cetăţean roman iar cetăţenii romani nu puteau fi crucificaţi.
Citeste si: Sf. Petru şi Pavel 2021. Ce nume se sărbătoresc pe 29 iunie 2021?