Cine poate deţine arme letale?
Procurarea, deţinerea, portul, folosirea şi înstrăinarea de arme letale şi muniţie, pe teritoriul României, se pot săvârşi doar în baza prevederilor legale specifice ţării noastre.
Legea 295/2004 este cea care prevede foarte clar care sunt categoriile de persoane fizice care pot deţine arme şi muniţie, precum şi condiţiile în care acestea pot fi autorizate în acest sens.
Deţinerea unei arme letale şi a muniţiei aferente, presupune anumite condiţii foarte stricte. Principala condiţie pe care trebuie să o îndeplinească o persoană fizică, este aceea de a se încadra în următoarele prevederi.
De asemenea, pentru a putea fi autorizată să deţină şi să folosească o armă, o persoană trebuie să fie instruită în acest sens, astfel că se impune absolvirea unui curs practic şi teoretic, organizat de o entitate juridică autorizată.
Nu poate deţine o armă persoana căreia i s-a anulat dreptul de procurare, deţinere, port, folosire arme, în ultimii doi ani, precum nici cea care a pierdut sau căreia i-au fost sustrase arme letale, în ultimii cinci ani.Procurarea de arme letale poate fi admisă doar dacă persoana fizică respectivă face parte din anumite categorii.
Astfel, armele de apărare şi pază pot fi deţinute doar de către demnitari, diplomaţi, magistraţi, militari şi poliţişti pe perioada activităţii, cât şi după încetarea activităţii, pensionare, retragere sau trecere în rezervă.Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citește și: Partidă de vânătoare cu final nefericit. Un bărbat a ajuns în stare gravă la spital
Pot deţine arme persoanele care îndeplinesc funcţii care implică exerciţiul autorităţii publice, persoane incluse într-un program de protecţie a martorilor, vânătorii, categorie care poate procura doar arme lungi, sportivii de tir, pe perioada în care sunt în activitate, precum şi colecţionarii de arme, aceştia putând deţine doar arme de colecţie.
Deţinătorul unei arme letale are obligaţia de a îndeplini câteva condiţii legate de modul în care acesta păstrează şi asigură arma şi muniţia. Depozitarea armelor deţinute trebuie să se facă astfel încât să asigure securitate maximă pentru deţinător şi pentru persoanele care intră în contact cu aria respectivă.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Dulapurile pentru arme reprezintă una dintre cele mai accesibile şi sigure modalităţi prin care un deţinător de arme îşi asigură muniţia şi armele. În acest sens https://www.safemag.ro/dulapuri-arme vine în întâmpinarea celor interesaţi, cu o serie extinsă de modele. Realizate din oţel, acestea vor garanta toate condiţiile de siguranţă necesare depozitării armelor şi muniţiei, indiferent de caracteristicile acestora.