Serialul “Tablou de familie” a debutat în forță la Kanal D, cucerind publicul cu povestea actuală, scenariul dinamic și personaje bine conturate ce reflectă tipologii ușor de regăsit în societatea actuală. Nucleul acestei producții este constituit din patru femei, mama și cele trei fiice, toate membre ale familiei Cevher. Cele patru femei sunt foarte diferite, au reacții și modalități distincte de a face față trecutului lor comun. Çolpan este divorțată, Azra este căsătorită de mulți ani, Güneş este pe cale să se căsătorească, iar Sanem respinge în totalitate conceptul de căsătorie.
Çolpan Cevher (Sumru Yavrucuk) este unul dintre cei mai faimoși avocați de divorțuri din Istanbul și conduce firma de avocatură a familiei, Cevher Hukuk, moștenită de la socrul său. Çolpan este o expertă în strategii și extrem de inteligentă. Deși divorțurile reprezintă un aspect foarte neplăcut al lumii juridice, Çolpan a reușit să învingă obstacolele și să avanseze în carieră.
Deși nu și-a pierdut simțul umorului și inteligența ascuțită, Çolpan lucrează 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână, pentru a asigura succesul firmei și viețile sigure ale celor trei fiice ale sale. Viață n-a fost întotdeauna bună cu ea, fiind abandonată de soțul sau, Faruk, care a fugit cu bonă familiei, lăsând-o cu răni adânci și trei copii de crescut.
Actrița care da viața acestui personaj complex este Sumru Yavrucuk, cunoscută telespectatorilor Kanal D pentru rolurile sale din serialele "Fatmagul" și "Nehir".
Azra (Gökçe Bahadır), după ce a absolvit facultatea de drept, s-a căsătorit cu Sergen Günay, care este tot avocat, și au trei copii. După o ceartă cu mama să, Azra pleacă de la firma familiei și devine partener al uneia dintre cele mai renumite firme de avocatură din Istanbul și este foarte solicitată în cazurile senzaționale de divorț. Atunci când tatăl ei, Faruk, și-a abandonat familia cu mulți ani în urmă, acest lucru a avut un impact major asupra ei. Azra, încă copil, a fost nevoită să se maturizeze brusc, să o susțînă emoțional pe mama să devastată și să aibă grijă de surorile ei mai mici. Astăzi, Azra și-a întemeiat propria familie și are o căsnicie de aproape 15 ani cu Sergen, părând să aibă totul. Însă când tatăl ei, despre care credea că a murit, se întoarce în mod neașteptat, Azra este forțată să se confrunte din nou cu trecutul ei. Mai mult decât atât, tatăl ei nu este singură fantomă care revine din trecutul ei. Fostul ei iubit, Yıldırım, reapare în viața ei în mod neașteptat, iar Azra, împreună cu soțul ei, trebuie să treacă printr-o adevărata probă de loialitate.
Gökçe Bahadır, actrița în vârsta de 42 de ani, este cea care o întruchipează pe Azra. Este una dintre artistele iubite în Turcia, fiind și o foarte bună cântăreața. A devenit cunoscută pentru personajul său „Törpü Yeliz” din serialul TV Hayat Bilgisi. A primit premii pentru interpretarea să din serialul TV Kayıp Şehir. S-a născut în Istanbul și, după absolvirea liceului, a primit pregătire în radio și televiziune la Akademi Istanbul, o instituție de învățământ alternativ. A studiat actoria și la Müjdat Gezen Art Center, iar în timpul studenției, a prezentat un program de radio la Fenerbahçe FM. După absolvire, a lucrat că VJ la Best TV și apoi că prezentator al programului Sinyal de la Show TV. A fost căsătorita cu fiul actorului Kemal Sunal, actorul și prezentatorul Ali Sunal, se care a divorțat în 2012 și în 2022 s-a căsătorit cu muzicianul Emir Ersoy.
Sanem (Gökçe Eyüboğlu) este, de asemenea, avocat, însă asemănările cu sora ei mai mare, Azra, se opresc aici. Ea este tot ce Azra nu este – nepăsătoare, hedonistă și, la fel cum era la 20 de ani, și acum, la 30 de ani, trăiește de pe o zi pe altă. Este prima care ridică paharul la o petrecere și ultima care se întoarce acasă. Este o femeie extrem de liberă și inteligentă, Deși pare că are totul, după ce prietenii pleacă și întâlnirile de afaceri se termină, ea rămâne complet singură.
Revenirea tatălui ei, Faruk, pe care nu l-a văzut de la vârsta de 8 ani, străpunge complet armură emoțională a lui Sanem. Acest lucru scoate și mai mult în evidență problemele ei legate de atașament în relațiile cu bărbațîi. Începând să pună sub semnul întrebării tot ceea ce a crezut până acum, Sanem va reevalua și relațiile cu cei apropiați, mama să și surorile sale.
Gökçe Eyüboğlu este una dintre actrițele pe care publicul a îndrăgit-o în producția de succes "Promisiunea". Actrița în vârsta de 40 de ani, originară din Istanbul, a fost interesată de actorie încă din copilărie.
Gökçe Eyüboğlu este absolventă de Administrație Publică, însă a început să studieze și la Akademi 35.5 Art House în 2009. Are în plamares numeroase roluri în seriale și filme de lung metraj, însă nu refuză nici întâlnirea cu spectatorii în sălile de teatru.
Güneş( Tülin Ece) este sora mai mică și iubită a lui Azra și Sanem. Ea nu a urmat calea mamei, alegând să administreze o mică cafenea, renunțând la universitate. Fiind cea mai mică, este cea mai tolerată în luarea deciziilor. Fiind protejată de mama și surorile sale, este cel mai pur și relaxat personaj din familie, fiind lipsită de orice urmă de furie sau ură prezentă la surorile sale. Cu toate acestea, când dragostea din copilărie, Yalın, o cere în căsătorie, acceptă. Ideea de a se căsători la o vârstă fragedă nu va fi acceptată nici de mama ei, nici de surorile ei. Întoarcerea neașteptată a tatălui său, Faruk, îi va distruge sentimentul de siguranță. În această perioadă, va începe să înțeleagă pe deplin ce gol au umplut aceste trei femei puternice, determinate și pline de viață care au crescut-o. În timp ce se pregăteștesa se căsătorească cu Yalın, Güneș începe să-și pună întrebări despre ce își dorește cu adevărat de la viață.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Tülin Ece, cunoscută pentru rolul Menekşe din serialul „Fiica ambasadorului”, este cea care o interpretează pe mezina familiei, Güneş. Tülin Ece s-a născut la Istanbul și a absolvit Universitatea Beykent, Departamentul de Actorie. A debutat în actorie în serialul TV Yılanların Öcü.
Yıldırım Şahin (Yiğit Kirazcı) este un avocat de divorțuri de succes.
Inteligent, ambițios și carismatic, adoră competiția. Yıldırım este prieten cu Azra și Sergen încă din facultatea de drept. În acea perioadă, Azra și Yıldırım au devenit prieteni foarte apropiați. Deși Azra a fost atrasă de Yıldırım încă de atunci, nu a dus relația mai departe de o frumoasă prietenie, considerându-l un bărbat atrăgător și nesigur, la fel că tatăl ei. Acesta i-a mărturisit dragostea pe acre i-o poartă, însă Azra a ales să se căsătorească cu Sergen. Yıldırım a părăsit Istanbulul și și-a construit o carieră în străînătate. Ani mai târziu, decide să se întoarcă la Istanbul. Pe măsură ce motivul întoarcerii sale începe să iasă la iveală treptat, reîntâlnirea cu Azra la firma lui Arsen Hukuk îl determină să-și replanifice întreaga viață.
Yiğit Kirazcı este actorul cunoscut publicului din România pentru rolul Rüzgar din serialul „O dragoste”. S-a născut la Istanbul în 1983, însă este originar din Burhaniye. Kirazcı a absolvit Universitatea Bilgi, Facultatea de Comunicare, Departamentul de Publicitate. În timpul facultățîi a activat că model și a jucat în mai multe reclame. A debutat în 2007 în serialul “Son Tercih” și de atunci a primit numeroase roluri în seriale și filme de lung metraj.