Cod roşu de inundaţii, în România
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, joi, noi avertizări Cod roşu de inundaţii, valabile în următoarele ore, pe râuri din judeţele Botoşani şi Iaşi.
Potrivit hidrologilor, până la ora 12:00, vor fi torenţi, pâraie, viituri rapide, creşteri importante de debite şi de niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de pericol, pe râurile din bazinele hidrografice: Volovăţ, Başeu (bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior) şi Bodeasa (afluent al Başeului)- din judeţul Botoşani, respectiv Jijia- afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Putreda- amonte S.H. Dângeni, Sitna- afluenţii aferenţi sectorului aval ac.
Avertizările au fost transmise către: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Administraţia Naţională "Apele Române", Ministerul Afacerilor Interne, mass-media, S.C. Hidroelectrica S.A., Administraţiile Bazinale de Apă Prut-Bârlad şi Sistemele de Gospodărire a Apelor: Botoşani, Iaşi.
Administrația Națională de Meteorologie a emis şi două coduri galbene de instabilitate atmosferică
Interval de valabilitate: 24 iunie, ora 10:00 – 25 iunie, ora 10:00
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
În intervalul menționat, îndeosebi în estul, sud-estul, nordul și centrul țării, precum și în zonele montane, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 20...25 l/mp și pe arii restrânse 40...50 l/mp.
Citeste si: VIDEO| Salvați din calea apelor. O nouă furtună a făcut prăpăd în Alba și în Bistrița-Năsăud
Interval de valabilitate: 25 iunie, ora 10:00 – 25 iunie, ora 23:00
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată
În intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 20...25 l/mp și pe arii restrânse 40...50 l/mp.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
La sfârșitul săptămânii, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, în special în vestul, centrul și nordul țării, precum și în zonele montane.