Cei doi soți, din Bran, au fost găsiți luni dimineață plini de sânge. Ei au murit în urma unor lovituri de cuțit și de topor, potrivit medicilor legiști. Anchetatorii au anunțat că solicită expertize ADN, în baza unor probe descoperite, pentru a stabili dacă suspectul în acest caz a fost singurul agresor sau dacă acesta a avut un complice. Procurorii au găsit şi un bilet scris de suspect, în care acesta încearcă să-şi justifice fapta şi se arată convins că cele două victime i-au făcut vrăji.

Criminalul susține că victimele i-au făcut vrăji

Vărul victimei afirmă că Nicu Pepene și soția sa i-au făcut farmece.

„În acest moment avem nişte concluzii referitor la moartea celor două victime, în sensul că au fost agresiuni cu corp tăietor-înțepător – cuțit- dar moartea a survenit în urma loviturilor cu corpul tăietor-despicător, respectiv toporul”, a anunţat, miercuri după amiază, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, Adrian Rotaru.
Acesta a precizat că medicul legist a constatat „multiple leziuni” pe trupurile celor doi soţi.

Citește și: Vărul suspect de dublă crimă, reținut

În urma expertizei medico-legale s-a constatat faptul că Alexandra nu era însărcinată atunci când a fost ucisă de vărul soțului ei. Conform anchetatorilor, în perioada următoare se va dispune o expertiză de ADN, întrucât în casa celor doi soţi au fost descoperite mai multe mijloace de probă – articole vestimentare, urme de încălțăminte – pentru a

se verifica dacă a existat şi un alt participant la crimă, întrucât nu se poate exclude, în această fază, o astfel de ipoteză.

„Nu există alte indicii în acest sens, dar nu putem exclude în această fază, o astfel de ipoteză”, a subliniat procurorul, referindu-se la posibilitatea existenței unui al doilea agresor.

Citește și: Caz șocant în Caracal! Un bărbat și-a ucis din greșeală soacra

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Citeste si: INTERVIU. Traian Băsescu: ”Sunt cei mai slabi candidați din toate alegerile prezidențiale prin care a trecut România”- wowbiz.ro

Conform sursei citate, anchetatorii au cerut şi așteaptă, în cursul zilei de miercuri, de la spitalul de psihiatrie documente care să arate dacă suspectul suferea de afecțiuni psihice.

În cursul anchetei, procurorii au descoperit un bilet scris de atacator. Biletul este scris la timpul trecut, ceea ce îi face pe anchetatori să creadă că a fost scris după atac.

„Sunt indicii că starea dumnealui mintală nu ar fi fost cea firească, în sensul că face referiri la divinitate în mai multe rânduri, se referă la mama sa decedată care ar fi ajuns într-un loc mai bun, zice dânsul şi că îşi prefigurează o altă soartă şi invocă şi că i s-ar fi făcut vrăjitorii şi că persoanele pe care le-a ucis i-ar fi făcut vrăji”, a precizat procurorul.

În acel bilet agresorul„ mai degrabă justifică” comportamentul.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Val de aer polar în România. A nins și s-a depus strat consistent de zăpadă. Imagini din Brașov, Cluj, Neamț- antena3.ro

Citește și: VIDEO| Ultimul mesaj lăsat de Nicu Pepene, tânărul găsit mort la Bran alături de soția sa. Ce a transmis bărbatul

„Pare mai degrabă un document de justificare”, a precizat procurorul. Luni, doi soţi din comuna Bran au fost găsiţi morţi, plini de sânge, în casa lor din satul Şimon. Principalul suspect un văr al bărbatului care le era vecin, a fost arestat preventiv. Mobilul crimei pare să fi fost un conflict mai vechi pe care bărbatul ucis şi agresorul îl aveau pentru o parcelă de teren care constituia şi obiectul unui litigiu în instanţa de judecată.

Citește și: Adevărul despre criminalul care a comis dubla crimă în Bran! Tatăl lui a recunoscut tot: „Mama lui Nicu e o ticăloasă mare dacă spune că eu știam”


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si