Avertismentul medicilor: NU mai mâncaţi USTUROI dacă suferiţi de aceste boli!
Contraindicaţii usturoi. Aşa cum multă lume ştie usturoiul are o mulţime de beneficii, însă o o serie de contraindicaţii. Iată care sunt acestea!
Contraindicaţii usturoi. Aşa cum multă lume ştie usturoiul are o mulţime de beneficii, însă o o serie de contraindicaţii. Iată care sunt acestea!
Efectele secundare ale usturoiului sunt puţine, însă ele există. Aşadar, când ar trebuie să renunţăm să mai mâncăm usturiu?
- Nu consuma usturoi dacă eşti alergic la ceapă, praz, arpagic.
- Usturoiul ajută la subţierea sângelui. Astfel, persoanele care urmează să suporte intervenţii chirurgicale sau dentare, femeile însărcinate şi cei cu tulburări de coagulare să evite să consume cantităţi mari de usturoi şi în mod regulat. Faptul că usturoiul subţiază sângele, asta poate duce la hemoragii sau sângerări excesive. Cei care utilizează anticoagulanţi, aspirină nu ar trebui să consume usturoi decât după ce primesc avizul medicului privind cantitatea acestuia, scrie click.ro
- Usturoiul poate interacţiona cu acţiunea anticoncepţionalelor, ciclosporinei şi altor medicamente. De asemenea, reduce eficacitatea anumitor medicamente antivirale utilizate pentru tratamentul HIV. Femeile care alăptează au constatat că usturoiul oferă laptelui matern o aromă pe care copilul o poate respinge.
Citeste si: Avertismentul medicilor: Ghimbirul poate fi mortal! Cine nu trebuie să îl consume?
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
- Consumul unor cantităţi mari de usturoi poate irita mucoasa stomacului şi poate declanşa arsuri stomacale, dureri abdominale, flatulenţă, diaree sau constipaţie.
Fiţi precauţi dacă aveţi un stomac sensibil.- Dacă se aplică direct pe piele, usturoiul poate provoca iritaţii şi arsuri, mai ales în cazul copiilor mici.
Usturoiul a fost folosit ca medicament de mai mult de 4000 de ani.
Numeroase studii și rezultate ale unor tratamente au demonstrat că usturoiul este foarte eficient în reducerea colesterolului. Consumat pe termen lung, acesta poate reduce semnificativ colesterolul LDL („rău”), dar și excesul de glucoză din sânge.
Citeste si: Avertismentul medicilor: NU mai mâncaţi murături dacă suferiţi de aceste boli!
Consumul pe termen lung de usturoi ajută la prevenirea instalării unor bacterii care duc la formarea unor ciuperci – cum este Helicobacter pylori, responsabilă de dezvoltarea endogastritei, ulcerului gastric și cel duodenal.
Agenții săi activi sulfuroși fiind capabili să dezintegreze pereții celulari și proteinele acestei ciuperci.
Orice medic bun ar trebui să prescrie consumul de usturoi pe termen lung pentru pacienții cu hipertensiune arterială. Există studii medicale care au arătat că 600 – 900 de grame de usturoi consumat de vreo patru ori pe săptămână, pe termen lung (șase luni – un an), reduce semnificativ tensiunea.
Usturoiul este utilizat încă din cele mai vechi timpuri pentru vindecarea anumitor răni. Cele mai cunoscute tratamente erau cele pentru infecțiile de la nivelul urechii, la copii. Usturoiul acționează ca un antibiotic natural, fără să omoare bacteriile sănătoase.
Citeste si: Avertismentul medicilor: NU mai mâncaţi VINETE dacă suferiţi de aceste boli!
Are efecte benefice și pentru sistemul digestiv, în special cazurilor de tulburări funcționale, cum ar fi bilă leneșă, colite de fermentație, balonări, flatulență sau constipație.
Consumul de usturoi îmbunătățește performanța cardiacă. Usturoiul combate tahicardia și spasmele coronare, responsabile de crizele de angină și a infarctului miocardic.
Un efect mai puțin cunoscut, dar demonstrat, ca urmare a efectului vasodilator, în special la nivelul arterelor periferice (cerebrale, retiniene, ale membrelor inferioare). Asta înseamnă că reduce durerile de cap în cazul persoanelor care n-au anumite probleme severe care le cauzează, potrivit playtech.ro.
Cancerul face ravagii în lume, dar oamenii care consumă usturoi și ceapă prezintă un risc foarte scăzut de apariție a cancerului gastric, de piele sau de colon.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Ciuperci cu maioneză și usturoi. Ingredientul secret care le dă tot gustul
Usturoiul conține o substanță numită dialil disulfid, care distruge celulele canceroase și-ți dezvoltă un sistem imunitar puternic.
Este foarte eficient în eliminarea toxinelor din organism, îți dă o stare generală bună și logevitate, ca urmare și a celorlalte beneficii menționate. Este un excelent sudorific, expectorant, tonic și antispatic.