Costin Gheorghe a trecut peste cea de a opta zi la autoizolare! ”Îmi e dor de părinții mei, mă gândesc cu groază că nu îi voi putea vedea curând”
Costin Gheorghe, una dintre vedetele de la Exatlon, se află în autoizolare și s-a decis ca, timp de 14 zile, prin intermediul WOWbiz.ro, să scrie un jurnal cu trăirile lui în perioada în care pandemia de coronavirus se extinde. Acum...a opta zi!
Author: Lia Popescu miercuri 25 martie 2020 , 11:00
Costin Gheorghe se află de opt zile într-o autoizolare, după ce s-a întors din Spania, acolo unde onora un contract extrem de important pentru o companie de băuturi. Faimosul de la Exatlon a luat această decizie voluntar, deși nu avea niciun simptom, pentru a respecta toate regulile statului român și a-și proteja familia și prietenii. De atunci, el scrie un jurnal pengtru WOWbiz.ro, în care dezvăluie ce înseamnă pentru o vedetă să fie singură atât de mult timp.
”Știți vorba aceea că prietenii nu te lasă la greu, așa mi s-a întâmplat și mie. În această lume a tehnologiei nu trebuie să fii singur decât dacă ții morțiș să fie așa.
Ieri, alături de cumnatul meu Paul Pârvulescu și de alți doi prieteni, Alex, soțul Anei Radu, și Achim, fotbalist la Academica Clinceni, am format un clan și am intrat într-un joc pe calculator numit PUBG, cunoscut printre iubitorii genului. E atât de captivant, încât nu am mai avut timp de altceva aproape o zi intreagă. Formăm un grup de luptători și suntem parașutați pe o insulă unde trebuie să luptăm cu diferiți inamici.
Creatorii jocului s-au gândit că nu îți permiți să te ascunzi, așa că trebuie să lupți în permanență, iar de la 30 de minute ajungi la mai bine de 8-9 ore! Se leagă totul în timpul ăsta, se duce și plictiseala, căci stăm atât de mult de vorbă între noi,încât, ajungem să pierdem la butoane, fiindcă atenția este deviată de convorbiri.
Este ca și cum aș juca fotbal cu omul invizibil
Dar cum organismul își cere drepturile, am făcut o bunătate la cuptor, o dorada gătită ca la mama acasă. Am mâncat cu poftă și apoi m-am îndulcit cu niște clătite, făcute tot de mine. Deschid apoi televizorul...aud la știri că se vor înăspri măsurile privind circulația în spațiul public. Noi, românii, nu suntem obișnuiți cu atâta strictețe, dar aceste reguli sunt necesare atât timp cât mulți dintre noi simțim nevoia să ironizăm autoritățile chiar și acum când o lume întreagă este îngrozită de răspândirea unui inamic invizibil, dar care poate ucide.
Și... pentru că știți că am fost fotbalist profesionist, aș face o comparație-este ca și cum aș juca fotbal cu omul invizibil. Până aș găsi o soluție să-l driblez, mi-ar trebui luni întregi...
Îmi e dor de părinții mei și odată ce noile interdicții vor intra în vigoare, mă gândesc cu groază că nu vor putea să vină de la Clinceni ca să mă vadă ori eu să merg până acolo.
Știu că amenzile sunt cuprinse într-o marjă destul de mare, între 100 și 5000 de lei, mă pun și eu la curent. Dacă aș risca să merg până la ai mei, după ieșirea din autoizolare, și aș fi prins, probabil că nu aș primi amenda maximă. Dar NU, ce-s gândurile astea...Îmi revin rapid! Vreau să respect legea, așa cum vă rog și pe voi să o faceți. Pentru mine, apelul la decență a fost suficient, așa cum a fost de ajuns pentru mulți dintre români.
Nu însă pentru toți pe care văd că că nici măcar amenzile și amenințarea dosarelor penale nu îi sperie.
Claustrat în propria-mi locuință, arunc un ochi pe calendarul telefonului
Văd că și vremea ține cu autoritățile. E urât afară și privesc la oamenii care trec zgribuliți și grăbiți să se pună la adăpost de vântul rece născut dintr-un capriciu al naturii ce a vrut parcă să ne strice bucuria unei primăveri călduroase. Chiar dacă e umbrită de criza medicală. Parcă și fără interdicții nu mi-ar veni să ies din casă în aceste zile. Nici praful nu se mai pune pe mobilă. Se vede că în oraș a scăzut mult activitatea din toate punctele de vedere. Aerul e mai curat și dacă te afli la un nivel mai înalt al unei clădiri, poți zări mult mai departe ca înainte. Totuși, mai șterg praful că așa mai trece timpul.
Aștept cu nerăbdare să nu mai fiu nevoit să îmi caut preocupăpri pentru a nu mă plictisi. Claustrat în propria-mi locuință, arunc un ochi pe calendarul telefonului. Mă bucur că a mai trecut o zi și iată că acum au mai rămas 6. Ce bine...Primesc un apel pe skype. E fiica mea căreia îî răspund imediat. Vă las dragii mei pentru că micuța mă va ține mult de vorbvă. Îmi e așa de dor și de ea! Mâine, chiar am să vă spun ce am vorbit cu Ema! Deocamdată, zic doar atât, Doamne ajută”.