In articol:
UPDATE: „ La data de 6 decembrie 2023, în jurul orei 14:25, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, în spatele unei societăți comerciale, din comuna Slătioara, județul Olt, se află o persoană decedată, care prezintă urme de violență.
La fața locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Găneasa care a identificat trupul unui bărbat, în vârstă de 50 de ani, din comuna Slătioara, care prezenta leziuni incompatibile cu viața.
În cauză, a fost anunțat Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, care a preluat cercetările pentru stabilirea situației de fapt și dispunerea măsurilor legale.
În urma activităților investigativ-operative, o echipă complexă de cercetare, formată din polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Serviciului Criminalistic, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, sub coordonarea procurorului criminalist, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, au identificat un bărbat, în vârstă de 71 de ani, din comuna Slătioara, bănuit de comiterea faptei.
În prezent, bărbatul se află în custodia polițiștilor, iar cercetările sunt continuate în vederea documentării activității infracționale și dispunerii măsurilor legale”,
Potrivit surselor stirilekanald.ro, victima ar fi un om al străzii, în vârstă de 50 de ani, iar suspectul ar fi cunoscut ca având probleme psihice și probleme cu alcoolul. Acesta ar fi decapitat victima și i-ar fi tăiat un braț cu o secure.
UPDATE: Ucigașul ar fi un bărbat de aproximativ 71 de ani, cunoscut ca fiind consumator de băuturi alcoolice.
Potrivit surselor, după comiterea crimei, s-ar fi adresat unor vânzătoare de la un magazin din localitate, mărturisindu-le că a ucis un om și că trupul neînsuflețit se află într-o casă părăsită.
Astfel, oamenii au sunat la 112, iar un echipaj al Ambulanței din Olt a ajuns la fața locului și au descoperit oroarea. Victima era decapitată, aflându-se într-o locuință din spatele magazinului.
Bărbatul ucis era dezbrăcat, iar agresorul ar fi mărturisit că i-a aruncat capul în toaleta din curte.
Pentru moment nu este cunoscut motivul crimei.
Știre inițială:
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Locuitorii comunei sunt în șoc după tragicul eveniment. Din primele informații, un bărbat ar fi fost decapitat pe fondul unui conflict cu un altul.
Crimă odioasă în Olt. Un bărbat a fost decapitat
Incidentul a avut loc miercuri, 6 decembrie 2023, în jurul orei 14.30.
La fața locului au ajuns echipajele de salvare, anunțate inițial că este vorba de o persoană căreia i s-ar fi tăiat o mână. Când au ajuns, medicii au avut parte de o scenă desprinsă din filmele de groază: un bărbat decapitat, căruia i s-a aruncat capul în WC, scrie Adevărul.
„La fața locului se află o echipă de cercetare complexă din cadrul IPJ Olt, împreună cu procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, care efectuează cercetări pentru stabilirea situației de fapt”, a precizat Claudiu Șerban, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.