In articol:
Cristian Boureanu nu scapă de munca în folosul societății. Judecătorul delegat de la secția de execuitări penale a Judecătoriei Sectorului 1 a cerut, în cursul acestei veri, ca fostul deputat să presteze muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Administrației Domeniului Public Sector 1 sau Sector 2.
100 de zile va trebui să lucreze Boureanu la ”spații verzi”, așa cum este numit popular ADP-ul. Decizia a aparținut inițiat Curții de Apel București și a fost dată în mai 2018, atunci când Boureanu a primit un an și 9 luni de închisoare cu suspendare pentru ultraj. Fostul politician va rămâne sub supraveghere timp de 3 ani și va trebui să frecventeze și un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probațiune București.
Citeste si: Cristian Boureanu, război total cu prima soție! Irina îl execută silit pe fostul deputat| DEZVĂLUIRI
Administrația Domeniului Public este o instituție subordonată Consiliului Local care se ocupă cu amenajarea parcurilor și a zonelor de agrement, cu întreținerea rețelei stradale, a mobilierului stradal și a spațiilor verzi din sector.
Cristian Boureanu, scandal cu poliția în 2017
În iulie 2017, Cristian Boureanu a fost trimis în judecată pentru săvârșirea a trei acte de ultraj iar Laura Dincă, iubita lui, pentru mărturie mincinoasă. Fostul deputat a fost acuzat că în seara zilei de 9 iunie 2017 s-a manifestat violent la adresa unor agenți de la poliția rutieră, după ce automobilul în care se afla a fost oprit în trafic. Boureanu a ameninșat un polițist, i-a prins degetele mâinii drepte în portieră, i-a rupt cămașa și l-a lovit cu genunchiul în zona inghinală.