Close sidebar
Close sidebar

Cristian Popescu Piedone nu va mai putea sa ocupe o functie publica timp de 3 ani

Agenţia Naţională de Integritate a constatat că fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu Piedone a fost în conflict de interese administrativ, după ce, în urmă cu aproape o lună, pentru aceleaşi fapte, a sesizat Parchetul instanţei supreme, care la sfârşitul lunii septembrie l-a pus sub acuzare pe fostul edil, pentru şase acorduri de funcţionare şi două autorizaţii semnate de el pentru trei firme în care asociaţi şi administrator sunt copiii acestuia. Potrivit prevederilor legale, persoana care a fost în conflict de interese nu mai poate ocupa o funcţie publică timp de trei ani de la momentul constatării faptei.

A.S.,


DISTRIBUIE
acest articol

 

ANI a anunţat, luni, că a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă de către Cristian Popescu Piedone, întrucât atunci când a fost primar al Sectorului 4, "a semnat, în perioada 2013-2015, şase acorduri de funcţionare şi două autorizaţii de funcţionare pentru God Trust Enterprises SRL, Sport Team Kart SRL şi Chocoland SRL, societăţi la care copiii săi deţin calitatea de asociat şi funcţia de administrator”.
Pentru aceleaşi fapte, în 14 septembrie ANI a cerut Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) să îl cerceteze pe Cristian Popescu Piedone, iar procurorii l-au pus sub acuzare pe fostul edil, în 29 septembrie, pentru conflict de interese.
Potrivit ANI, în materie administrativă, Cristian Popescu Piedone a încălcat dispoziţiile articolului 70 din Legea 161/2003, care prevede că este în conflict de interese o persoană care, în timp ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică, are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a
atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative.
De asemenea, Cristian Popescu Piedone ar fi încălcat şi prevederile articolului 76 din Legea 161/2003, potrivit căruia "primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I.
Actele administrative emise sau actele juridice încheiate ori dispoziţiile emise cu încălcarea obligaţiilor prevăzute la alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută”.
Conform prevederilor legale, persoana faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului.
Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului, relateaza News.ro.

ANI a anunţat, luni, că a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă de către Cristian Popescu Piedone, întrucât atunci când a fost primar al Sectorului 4, "a semnat, în perioada 2013-2015, şase acorduri de funcţionare şi două autorizaţii de funcţionare pentru God Trust Enterprises SRL, Sport Team Kart SRL şi Chocoland SRL, societăţi la care copiii săi deţin calitatea de asociat şi funcţia de administrator”.

Pentru aceleaşi fapte, în 14 septembrie ANI a cerut Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) să îl cerceteze pe Cristian Popescu Piedone, iar procurorii l-au pus sub acuzare pe fostul edil, în 29 septembrie, pentru conflict de interese.
Potrivit ANI, în materie administrativă, Cristian Popescu Piedone a încălcat dispoziţiile articolului 70 din Legea 161/2003, care prevede că este în conflict de interese o persoană care, în timp ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică, are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative.

Citeste si: Pensia infimă pe care o primește Ilie Năstase, după recalculare! Fostul tenismen este șocat: „Nu am primit nimic în plus, nici măcar un leu”- kanald.ro

Citeste si: Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”- wowbiz.ro

Citeste si: VIDEO. Momentul incredibil în care o polițistă sare din autospecială, pe fereastra mașinii unui șofer căruia i se făcuse rău la volan- antena3.ro

De asemenea, Cristian Popescu Piedone ar fi încălcat şi prevederile articolului 76 din Legea 161/2003, potrivit căruia "primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I. Actele administrative emise sau actele juridice încheiate ori dispoziţiile emise cu încălcarea obligaţiilor prevăzute la alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută”.

Conform prevederilor legale, persoana faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului, relateaza News.ro.

 

Citeste si: VIDEO Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean nu mai formează un cuplu! Mesajul pe care artistul l-a lăsat pe rețelele de socializare. „Acesta este ultimul meu răspuns în legătură cu fosta mea relație.”- kfetele.ro

Citeste si: Mesajul Melissei, fiica lui Alin Oprea, pentru tatăl ei. Larisa Oprea abia acum l-a făcut public printre lacrimi: "Dacă o data în viața ta spuneai adevărul..."- radioimpuls.ro

Citeste si: VIDEO. Momentul incredibil în care o polițistă sare din autospecială, pe fereastra mașinii unui șofer căruia i se făcuse rău la volan- antena3.ro

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI