In articol:
- Ștefania și Cristian, unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din Casă
- Ștefania și Cristian, reproșuri după despărțire
Ștefania a fost cea care și-a dorit întâlnirea cu Cristian, înainte ca acesta să plece în SUA, acolo unde va sta până în toamnă. Cristian a fost ferm și a mărturisit că între ei nu a fost vorba de iubire, deși Ștefania a afirmat că la un moment acesta i-a declarat că o iubește.
Ștefania și Cristian, unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din Casă
Ștefania și Cristian au format unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din "Casa Iubirii".
Relația lor a luat sfârșit în momentul în care Cristian a fost descalificat din competiție, în urma încălcării regulamentului. După săptămâni întregi în care nu și-au vorbit, cei doi au avut ocazia să se întâlnească față în față, în emisiunea Culisele Iubirii, moderată de Bianca Comănici și difuzată pe canalul de YouTube WOWnews.
"Ștefania: Nu mă simt ofensată pentru că ce a fost, a fost. Nu mai simt nimic, nici el, nu mai avem nicio treabă.
Citeste si: Scene șocante: un copil de trei ani a căzut de la etajul trei al unui bloc
Mi se pare foarte ciudat să spui că nu m-ai considerat iubită. Urât din partea ta, Cristian.
Cristian: Nu te-am considerat iubită, pentru că nu te-am iubit, nu a fost iubire.
Ștefania și Cristian, reproșuri după despărțire
Bineînțeles că nu s-au putut abține și și-au aruncat săgeți și reproșuri legate de fosta lor relație. Fiecare și-a spus povestea, rămânând că vor fi prieteni și își vor trăi viețile separat.
"Cristian: Nu vreau să am nimic, cel puțin până mă întorc, nu îmi trebuie, chiar nu îmi doresc.
Ștefania: De aceea a și vrut să ne despărțim, ca să nu aibă rețineri acolo.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Cristian: Până la urmă sunt tânăr și vreau să mă distrez, cum mi-a spus toată lumea și nu cred că sunt influențabil, nu țin cont de părerea celor din jur. Și tu Ștefania, ai aproape 20 de ani, poți să te distrezi.
Ștefania: Poate am simțit mai mult decât trebuia, dar nu, nu mai suntem împreună. Nu avem cum să păstrăm legătura, pentru că ne avem la block. Eu sunt super indiferentă cu situația și nu am niciun regret sau să sufăr", au mai spus Ștefania și Cristian, în emisiunea "Culisele Iubirii".