Cum va fi vremea în vara aceasta. Prognoza meteo pentru iunie, iulie și august 2021
Cu toții ne întrebăm cum va fi vremea în vara anului 2021, deoarece prima lună a anotimpului a pornit cu stângul. Află care este prognoza meteo pentru iunie, iulie și august 2021 și când este vremea bună pentru un concediu bine meritat.
Meteorologii au anunțat cum va fi vremea în vara 2021. Conform specialiștilor ANM, a doua jumătate din iunie aduce vreme mai stabilă și o încălzire ușoară. Ploile vor fi la limite normale la nivelul întregii țări. Din punct de vedere termic vom avea parte de primele zile caniculare din această vară. Cele mai calde zile sunt așteptate la sfârșitul lunii. În sudul României vom avea în jur de 35-36 de grade Celsius.
Cele mai scăzute valori se vor înregistra în estul Transilvaniei și pe litoral, unde maximele nu vor trece de 30-32 de grade.
În luna iulie vom avea parte și de perioade cu instabilitate atmosferică, dar și de zile cu cer senin. Conform Administrației Naționale de Meteorologie, diferențele de temperatură vor produce furtuni puternice în întregul sezon.
Sunt anunțate vijelii, iar cu totul izolat va cădea grindină de dimensiuni medii și chiar mari.
Fenomenele meteo își vor face apariția pe arii mai puțin extinse. Cantitățile de precipitații sunt apropiate de normalul climatologic. Incidența cea mai ridicată a furtunilor cu descărcări electrice se va manifesta în Crișana, Banat și în vestul Olteniei. Temperaturile vor fi și ele apropiate de media climatologică a perioadei, deși vor exista și zile mai călduroase.
În prima parte din iulie vom avea și zile caniculare. În zona Luncii Dunării, gradele vor urca până la 36-37 de grade Celsius.
În a doua parte a lunii iulie, vremea va fi caldă și frumoasă în toată țara. Ploile vor fi prezente doar în mod local și cu precădere în zonele intracarpatice, astfel încât în acest interval cantitățile de apă vor fi preponderent deficitare la nivel național. Nu vor fi temperaturi de peste 38 de grade Celsius, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat datorită umidității ridicate advectate de pe Marea Neagră.
Cum va fi vremea în luna august
Meteorologii anunță vreme bună în luna august 2021. În Transilvania, temperaturile se vor situa ușor peste mediile climatologice specifice perioadei.
Temperaturile se vor situa ușor peste mediile climatologice specifice perioadei. Cantitățile de apă vor fi excedentare aproape peste tot, ploile cele mai consistente urmând să își facă apariția în zonele subcarpatice din sud, dar și în zona Carpaților Meridionali și de Curbură.
Prima parte a lunii va fi cea mai călduroasă. Se anunță temperaturi de 36-37 de grade Celsius în sudul extrem al țării. În depresiunile din estul Transilvaniei și pe litoral vor fitemperaturi suportabile, de până la 32 de grade Celsius (în majoritatea zilelor). Ploile vor fi slabe și trecătoare. Șansele cele mai ridicate pentru apariția averselor vor fi în vestul, centrul și în nordul teritoriului.
A doua parte a lunii august va aduce vreme capricioasă. Vor exista o serie de cicloni mediteraneeni care vor afecta cu precădere jumătatea sudică a țării, prin averse de ploaie importante cantitativ, descărcări electrice, vijelii și izolat chiar și grindină.
Se anunță ploi și în nordul țării, însă mai slabe decât în sud. Pe parcursul a două, trei zile se pot acumula cantități de apă de 70-80 de mm, urmând să existe riscul pentru producerea unor inundații localizate. Din punct de vedere termic vremea se va răci în a doua parte a lunii august, iar temperaturile nu vor mai trece de pragul caniculei nici măcar în sud. În interiorul arcului carpatic va fi chiar „răcoare”, cu maxime de până în 25-27 de grade Celsius în majoritatea zilelor.