Tradiţia yoga mentionează ca fiind necesar măcar de patru ori pe an să facem o curăţare, o purificare mai amănunţită a corpului, pentru a elimina toxine şi pentru a facilita premizele unei imunităţi adecvate pentru sezonul următor.
Profesorul de yoga acreditat internaţional Dana Ţupa, fondatorul PURNA Yoga Academy – prima şcoală de yoga din România acreditată de Yoga Alliance International USA, consideră că nu doar fizic trebuie să ne pregătim corpul pentru tranziţia către sezonul rece, dar mai ales emoţional, deoarece este de notorietate faptul că, în timpul sezonului ploios, creşte considerabil rata depresiilor, iar toate aceste probleme pot fi
preîntâmpinate dacă adoptăm o strategie, formată din patru paşi foarte simpli:
1. Schimbăm dieta! Ar fi util să întâmpinăm toamna cu o dietă purificatoare, plină de vitamine şi minerale naturale, menită să ne dea un impuls imunităţii, cu atât mai mult cu cât “în general, iarna, se consumă cu precadere hrană grasă, consistentă, dar săracă în vitamine şi minerale pe care le găsim în fructele şi legumele crescute în mod natural.
Acesta este si motivul pentru care este bine să ne pregătim din timp cu acest aport, pentru a face faţă perioadei de iarnă”, declară profesorul Dana Ţupa.
2. Purificăm colonul! În tradiţia yoga, există o metodă foarte cunoscută de purificare a colonului, care poartă numele de Shanka Prakshalana, însă poate fi utilizată şi o metodă clasică de colon hidroterapie, care poate fi realizată la orice cabinet de specialitate.
“Pe parcursul vieţii, organismul uman acumulează reziduuri în colon, acestea nefiind eliminate practic niciodată fără o procedură adecvată. Aceste impurităţi aduc o mulţime de neplăceri la nivelul întregului corp, adeseori fiind o sursă de autointoxicare şi de boli. Placa mucoidală a devenit un subiect cercetat ştiintific de către toate instituţiile şi mediatizat de forurile terapiilor alternative, pentru prejudiciile pe care le aduce la nivelul sănătăţii”, declară profesorul internaţional de yoga.
3. Dieta alcalină pentru 7 zile, ca să nu răcim în tot sezonul rece! Specialiştii recomandă ca în sezonul de tranziţie, să adăugăm în meniul nostru zilnic alimente de natură alcalină, pentru a ne îmbunătăţi sistemul imunitar. “Ideal ar fi ca dieta alcalină să o adoptăm ca stil de viaţă pentru măcar o săptămână pe lună, cu atât mai mult cu cât beneficiile ei sunt incomensurabile, sau cel puţin, să creştem până la 75% hrană de natură alcalină în meniul nostru obişnuit.
Dieta alcalină aduce mai multă energie, fenomen cunoscut chiar şi de către copii în cazul bateriilor alcaline ce dureaza mai mult… La fel şi corpul uman, al cărui pH se echilibrează, duce la o energizare optimă, la eliminarea toxinelor şi, treptat, la eliminarea diferitelor afecţiuni”, declară Dana Ţupa. În opinia specialistului, o dietă alcalină exclude în principal, hrana care are în conţinut: zahăr- natural sau nu (inclusiv fructoza), glutenul şi făinoasele în general, carnea, lactatele, alcoolul, cafeaua – sau, cu alte cuvinte, cam 90% din ceea ce consumă un om obişnuit.
“Recomandat ar fi să mâncăm tot ceea ce este verde: salate, germeni ai diferitelor plante, seminţe, legume fierte sau crude, sucuri de legume, pudră de orz, ovaz si grau verde, alfalfa, spirulină, chlorella, lămâi şi grapefruit-ul care nu este dulce”, explică profesorul de yoga.
4. Exerciţii de cultivare a încrederii în sine! Întrucât toamna vine cu o scurtare a perioadei de lumină, a timpului petrecut afară în aer liber şi cu un sezon ploios, în general mohorât, tendinţa depresiilor şi a stărilor anxioase este în creştere.
Dacă ştim că avem astfel de tendinţe la nivel emoţional, este necesară o pregătire specială şi de dorit să cultivăm încrederea în sine, iubirea şi aprecierea faţă de propria persoană, întrucât noi generăm propria realitate pe care o trăim. "Înţelepciunea străveche menţionează în diferite texte sacre, principiul holografic: Ceea ce se află în tine, se află oriunde, ceea ce nu există în tine, nu există nicăieri. Avem nevoie de încredere în sine crescută în perioada următoare, deoarece în mod obişnuit transmitem tot ceea ce simţim, de fiecare dată când interacţionăm cu cei din jur şi atragem la rândul nostru, exact acelaşi
fel de oameni ca şi noi. Această atitudine se poate învăţa destul de uşor, nu este nevoie să facem lucruri măreţe pentru a spori încrederea în sine, ci este suficient să ne felicităm de fiecare dată când am depăşit o limită, când am reuşit să facem lucruri pe care ni le-am dorit, dar pe care le-am tot amânat. În timpul sezonului ploios, atitudinea faţă de viaţa noastră va cântări enorm, iar sfatul meu nu este să ne plângem de milă că va ploua sau că vremea se strică, ci trebuie să învăţăm să dansăm în ploaie, nu doar pe nisipul fierbinte”, conchide Dana Ţupa.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro