Cum poti să primesti bani pe sticlele de plastic pe care le returnezi. Românii care vor returna sticlele de plastic vor primi 50 de bani pentru fiecare sticlă de până la 3 litri. Nu este vorba de toate sticlele de plastic, ci doar de cele cu un cod de garanție pe ele.
Ministrul Mediului Barna Tanczos a explicat la Digi24 cum va funcționa sistemul de garanție – returnare a ambalajelor din plastic, sticlă și aluminiu care de obicei conțin băuturi.
Fiecare consumator de produse ambalate în sticle PET, de sticlă sau aluminiu va avea posibilitatea să-și recupereze garanția, dacă aduce înapoi ambalajul, care va fi dotat cu un cod de bare special, astfel încât acel produs să poată fi identificat că provine din acel sistem de garantare – returnare.
Citeste si: Raluca Turcan: „E un haos în momentul de faţă în privinţa salarizării..!”
Ce sticle de plastic nu sunt acceptate
Ministrul Mediului a precizat că apa, sucurile, berea, băuturile alcoolice, chiar și uleiul sunt printre produsele din ambalajele acceptate în sistem. „Sticla nu se spală, se golește. Nu este obligatoriu să aibă capac, însă trebuie să aibă acea etichetă specială și acel cod de bare”, a adăugat el.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Barna Tanczos spune că nu vor face parte din acest sistem acele ambalaje care sunt produse lactate. “Ele reprezintă un risc ridicat din punct de vedere sanitar- veterinar, de siguranță alimentară”.
Citeste si: Anunț important: Cei care vor arunca ilegal deșeuri vor fi amendați și li se vor confisca mașinile
Când va fi lansat sistemul de garanție- returnare
Lansarea sistemului de garanție – returnare este 1 aprilie 2022. "Până atunci, după apariția Hotărârii de Guvern, va trebui să se facă investițiile pentru cumpărarea acelor automate, pentru sistemul de logistică și cel informatic care va urmări fiecare lot de produs pe circuit și pentru a realiza cele cinci puncte de selectare și sortare la nivel național.
În principiu, într-un an și două luni de zile acest sistem trebuie pus pe picioare. În primul an ar trebui să atingem un obiectiv de 70%. Adică 70% din ambalajul pus pe piață să se întoarcă în sistemul de reciclare. Ținta este în 3 ani de zile 90%. Sunt ținte ambițioase”, a afirmat Tanczos.