In articol:
Gândește-te doar la combinația vestimentară formată din clasica rochie neagră și o pereche de pantofi stiletto roșii superbi- o ținută simplă, dar care poate atrage imediat priviri asupra ta. Așadar, este suficient să porți o pereche de pantofi roșii sau un accesoriu de aceeași culoare, pentru a adăuga „acel ceva” ținutei tale.
Dacă până și micile elemente roșii sunt ușor de remarcat- ei bine, atunci când vine vorba de o piesă vestimentară de un roșu vibrant, așa cum este îndrăgita și nelipsita, din majoritatea garderobelor, rochie roșie superbă, impactul este, firește, și mai mare. Tocmai pentru că este vorba de o culoare care iese imediat în evidență, este și mai important să te ghidezi după câteva sfaturi simple.
Alege cu atenție culoarea încălțămintei
Dacă ești o fire îndrăzneață, s-ar putea să te încânte ideea de a purta un outfit all red. Pe de altă parte, dacă nu te regăsești în acest mix vestimentar, iar simpla rochie roșie ți se pare singura pată de culoare necesară, îți recomandăm să optezi fie pentru pantofi negri (combinația dintre roșu și negru inspiră, în general, eleganță), fie pentru pantofi nude.
Recomandarea noastră este să alegi încălțăminte din piele de cea mai bună calitate, atât pentru designul plăcut, cât și pentru buna rezistență în timp.
Optează pentru accesorii simple
După cum spuneam, rochia roșie este, datorită culorii vibrante, piesa de rezistență a oricărui outfit- fie că vorbim despre rochia casual, pe care o porți de zi cu zi, fie că vorbim despre o rochie elegantă, lungă, pentru ocazii cu totul și cu totul speciale, așa cum sunt unele modele create de cei mai importanți designeri români .
Pentru a evita riscul de a crea un outfit prea încărcat sau țipător, îți sugerăm să te orientezi către accesorii simple și să nu exagerezi cu numărul lor. Spre exemplu, dacă alegi să porți o rochie roșie, cu decolteu, la o petrecere, este suficient să alegi un lănțișor finuț, care să îți evidențieze linia gâtului, și o pereche de cercei delicați. În alegerile pe care le faci, nu uita de principiul less is more.
În ceea ce privește culoarea accesoriilor, atât auriul, cât și argintiul reprezintă o opțiune spre care merită să-ți îndrepți atenția. Rochie roșie, pantofi negri și un clutch auriu- iată un mix vestimentar, pe cât de simplu, pe atât de elegant, perfect pentru un eveniment ce se desfășoară seara.
Acordă atenție machiajului
De regulă, este recomandat să te machiezi într-un stil cât mai natural, care să îți evidențieze trăsăturile, și nu care să fie exemplul perfect pentru ceea ce înseamnă too much. Când vine vorba de culorile puternice, precum roșul, îți sugerăm să privești acest sfat ca pe un principiu de aur.
Sigur, poți să optezi pentru un ruj roșu aprins, care se asortează cu nuanța rochiei, însă doar dacă restul machiajului se bazează pe nuanțe de nude. În caz contrar, riști să creezi un machiaj prea țipător, care va ieși imediat în evidență- și nu neapărat într-un sens bun…
Less is more rămâne o regulă valabilă și în cazul make up-ului.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Dacă ar fi să rezumăm cele trei sfaturi din acest articol într-un singur cuvânt, cu siguranță că acela ar fi echilibru sau armonie. Pentru că, în esență, despre asta e vorba atunci când porți o culoare vibrantă: despre a face celelalte alegeri, în așa fel încât ele să vină în completarea rochiei roșii, și nu să ducă la un rezultat final țipător.
Sursă foto: https://unsplash.com/photos/EQj1ZMpq_VM