Cum se transmite COVID-19 după vaccinare. Un institut al armatei americane a făcut teste pe maimuțe
Un studiu asupra infecţiilor realizat de Institutul Militar de Cercetare Walter Reed din Maryland, SUA, a monitorizat cantitatea de virus care se reproduce în nasul, sinusurile şi gâtul maimuţelor după ce acestea sunt vaccinate.
Maimuţele, ca şi oamenii, încă se pot infecta cu COVID-19 după vaccinare, însă vaccinul reduce severitatea bolii, potrivit rezultatelor prezentate de institutul armatei americane.
Cercetătorii au constatat la maimuţele care au fost vaccinate şi apoi infectate ''o scădere rapidă a cantităţii de virus care se reproduce în nasurile lor şi în căile aeriene superioare'', a declarat doctorul Kayvon Modjarrad, directorul departamentului de cercetare a bolilor infecţioase la Walter Reed.
Cantitatea de virus din nas şi căile respiratorii, mai mică după vaccinare
Studiul a constatat ceea ce şi alte teste clinice efectuate asupra altor vaccinuri au descoperit, faptul că vaccinarea poate reduce riscul de transmitere, potrivit Agerpres.
'' Aici are loc transmiterea, iar boala se manifestă mai jos, în plămâni.
Dar dacă există multe virusuri care se reproduc în nas, sinusuri, faringe, acolo se realizează transmiterea'', a declarat Modjarrad într-un interviu pentru McClatchy.
Laboratorul a măsurat cantitatea de virus din nas şi căile respiratorii superioare ale maimuţelor în timpul testelor clinice ale propriului vaccin împotriva coronavirusului.
Potrivit lui Modjarrad, reducerea cantităţii de virus la animale a fost o modalitate de evaluare a eficacităţii vaccinului.
Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) din Statele Unite a emis săptămâna trecută o serie de îndrumări preliminare pentru persoanele vaccinate. Potrivit agenţiei, persoanele vaccinate se pot întâlni în siguranţă cu alţi indivizi vaccinaţi în spaţii închise sau cu persoane nevaccinate provenind din altă gospodărie dacă acestea din urmă prezintă un risc redus de a contracta o formă gravă de COVID-19.
Însă, agenţia continuă să încurajeze persoanele vaccinate să poarte măşti şi să respecte distanţarea fizică în spaţii publice, pentru a se evita răspândirea virusului şi riscul de infectare a altor indivizi.
Paul Offit, membru al consiliului consultativ pe tema vaccinării din cadrul Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din Statele Unite şi director al centrului pentru educaţiei pe tema vaccinării din cadrul Spitalului de Pediatrie din Philadelphia, a declarat că persoanele vaccinate ar trebui să continue să îşi ia măsuri de precauţie din alte motive.