Dacian Cioloș, schimbare de discurs după alegeri. "Nu e Orban cel în jurul căruia se învârte toată România"
Dacian Cioloș, co-președintele USR Plus dă de înțeles că nu l-ar mai dori premier pe Ludovic Orban după alegerile de duminică și motivează acest lucru prin rezultatul sub așteptări obținut de PNL, mult sub PSD. Mingea este în terenul președintelui Iohannis, spune Dacian Cioloș.
Author: Razvan Ilie luni 07 decembrie 2020 , 16:48
Dacian Cioloș face o schimbare de discurs după ezultatul surprinzător al partidelor în Alegerile de duminică. Întrebat dacă Ludovic Orban este omul care poate uni forțele de dreapta în Guvern, Dacian Cioloș a răspuns:" Eu cred că românii au dat un răspuns. Uitați-vă la rezultatele pe care le-a obținut PNL, la ce s-a așteptat și ce a obținut. Cred că de aici trebuie să plecăm.
E nevoie de un premier care să dea speranță și care să fie capabil să pună forțele reformatoare împreună ”, a spus liderul USR-PLUS.
Dacian Cioloș: Mingea este în terenul președintelui Iohannis
Alianța USR PLUS își dorește „un nou început” la guvernare, spune Dacian Cioloș. Cioloș sugerează că nu l-ar mai dori premier pe Ludovic Orban și motivează acest lucru prin rezultatul sub așteptări obținut de PNL la alegerile parlamentare din 6 decembrie.
„ Dacă PNL câștiga alegerile fără drept de apel, puteam să discutăm: uite, e omul care a fost la conducerea Guvernului, a partidului care a câștigat alegerile. Dar suntem într-o altă situație. Nu fac eu analiza în PNL, partidul va decide cu ce formulă merge, dar eu mă refer la rolul președintelui României, pentru că mingea este în terenul dânsului. Așteptăm să facă o propunere de premier, dar noi am spus deja la ce ne așteptăm de la acest guvern din care noi ne dorim să facem parte.
Nu e Ludovic Orban cel în jurul căruia se învârte toată România. Noi trebuie să construim o majoritate politică, despre asta este vorba. Noi ne așteptăm la un nou început”.
Cu ce propunere va merge USR Plus la Cotroceni
„Vom merge cu propunerea cu care am mers și în campanie, cu programul de guvernare și cu propunerea de premier, dar în condițiile rezultatului în alegeri pe care l-am văzut, din nevoia de a forma o majoritate politică să susțină un guvern reformist – și USR PLUS își dorește să facă parte din această majoritate – conform Constituției, președintele este cel care urmează să desemneze un premier. Noi vom face această propunere, însă vom fi deschiși să auzim formula pe care președintele o propune”, a spus Dacian Cioloș.
„Propunerea noastră este să avem un premier capabil să unească forțele de dreapta, cu condiția să fie un premier care să susțină reformele de care România are nevoie”, a adăugat Dacian Cioloș, la Digi 24.