In articol:
Sexy și provocator, dansul din buric exercită o atracție magnetică pentru cei care îl privesc. Originile acestui stil de mișcare datează din Egiptul antic, iar coregrafiile, la fel ca și costumele, s-au adaptat, de-a lungul timpului.
Citește și: VIDEO- Dansator român, moarte fulgerătoare la Londra. Alexandru avea doar 31 de ani
Bianca este o fană înrăită a acestui tip de dans, pe care îl practică de mai bine de un deceniu.
Bianca Hodișan, dansatoare de Belly Dance: „Este greu, îți trebuie foarte multă perseverență, răbdare.
Pentru ea, belly dance-ul este la fel precum o ședință în sala de fitness: presupune o condiție fizică de invidiat.
Bianca Hodișan, dansatoare de Belly Dance: „Este nevoie și de mobilitate, de elasticitate, și dacă s-ar putea face și streching și balet ar fi ideal pentru o performanță mai mare.”
Dansul din buric este practicat de tot mai multe femei
Conceptul de belly dance este tot mai căutat în țara noastră, unde tot mai multe tinere își doresc să deprindă tainele dansului. Pentru că fascinația este atât de mare, multe dintre cluburi organizează seri tematice, unde vin să danseze cursantele care se perfecționează în acest stil oriental.
Kati Rezmuves, dansatoare Belly Dance: „Eu am descoperit dansul oriental când rămâneam gravidă, am fost la dansuri orientale pe toată perioada sarcinii, ajută foarte mult mușchiul pelvic, dar ajută mult trupul și sufletul, te conectează foarte mult și cu bebelușul, ajută mult și la naștere.”
Cele care învață mișcările orientale își perfecționează și cunoștințele istorice, căci multe dintre costumele scenice au diverse simboluri care datează din vremurile demult apuse.
Alia, fondatoarea clubului de Belly Dance: „ Candelabru reprezintă abundența financiară pentru egipteni, dar în general la nunți, în momentul în care este invitată o dansatoare și are candelabru pe cap înseamnă abundență financiară și multă prosperitate.”
Pentru că atracția pentru acest tip de spectacole este tot mai mare, la începutul lunii decembrie țara noastră va găzdui singurul și cel mai mare festival de dans din buric organizat vreodată în România. Peste 60 de dansatoare își vor arăta măiestria scenică la Oradea, în fața unui juriu internațional.