In articol:
În presa străină au apărut tot mai multe articole prin care jurnaliștii îi avertizează pe cititori să nu încarce telefoanele mobile în porturile USB de la aeroport sau hotel. Majoritatea știrilor citează un tweet recent al FBI, care include detaliul amenințător că „au fost găsite modalități de a folosi porturile USB publice pentru a introduce malware și software de monitorizare pe dispozitive”.
Citește și: O mamă le-a făcut copiilor ei detoxifiere digitală. Ce a urmat după
Conform celor de la FBI, este indicat ca oamenii să nu utilizeze stațiile publice de încărcare a telefoanelor mobile pentru a evita expunerea dispozitivelor la un software rău intenționat. Potrivit unui tweet de săptămâna trecută de la filiala FBI din Denver, stațiile USB publice, cum ar fi cele găsite în mall-uri și aeroporturi, sunt folosite pentru a răspândi programe malware și software de monitorizare.
Atenție mare unde îți încarci telefonul
Stațiile publice de încărcare sunt la îndemâna oricui în momentele în care dispozitivele au un nivel critic de descărcare a bateriei, însă trebuie să ne ferim de ele. Experții în securitate și-au exprimat de ani de zile îngrijorarea cu privire la riscurile la care își expun dispozitivele. În 2011, cercetătorii au inventat termenul „juice jacking” pentru a descrie problema.
Citește și: Cum să citești mesajele care au fost șterse pe WhatsApp
„Hackerii au găsit metode prin care pot folosi porturile USB publice pentru a introduce sisteme malware şi programe de monitorizare în telefoane. Evitați folosirea încărcătoarelor publice din aeroporturi, hoteluri sau centre comerciale. Luați la voi propriul încărcător şi propriul cablu USB şi folosiți o priză pentru a vă încărca telefonul", transmite filiala Denver a FBI, conform Washington Post.
Trebuie să știți că acel cablu pe care îl utilizați pentru a vă încărca telefonul este folosit și pentru a trimite date de pe telefon către alte dispozitive.
Citește și: Cât ne costă dependența de telefoane
Comisia Federală de Comunicații a actualizat, de asemenea, o postare pe blog marți, avertizând că un port de încărcare corupt poate permite blocarea unui dispozitiv sau extragerea datelor și parolelor personale.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
„În unele cazuri, infractorii pot fi lăsat în mod intenționat cablurile conectate la stațiile de încărcare”, potrivit postării de pe blogul FCC. „S-a raportat și faptul că multe cabluri infectate au fost oferite drept cadouri promoționale.”
Citește și: Cum poți să primești alertă, înainte de cutremur, în România! Activează alertele din aplicația INFP