De cât timp se cunosc Călin Georgescu și Klaus Iohannis. Întâlnirea dintre cei doi a apărut în ziar
Călin Georgescu și Klaus Iohannis s-au întâlnit și pe vremea când președintele era primar în SIbiu, în 2003. Întâlnirea celor doi a fost publicată în ziarul local.
În anul 2003, Klaus Iohannis, pe atunci primarul orașului Sibiu, se întâlnea cu Călin Georgescu pentru implementarea unui proiect numit „Agenda 21”. Întâlnirea celor doi, dar și detalii despre scopul vederii acestora, au fsot publicate în ziarul local, potrivit informațiilor transmise de adevarul.ro.
Întâlnirea din 2003, dintre Călin Georgescu și Klaus Iohannis
Conform sursei anterior citate, în anul 2003, pe prima pagină a ziarului „Tribuna” din Sibiu, era mențioantă întâlnirea dintre primarul orașului, Klaus Iohannis, și Călin Georgescu, cu titlul „ONU ne învață cum să atragem investițiile”.
În ziar erau oferite informații despre programul „Agenda 21” al Organizației Națiunilor Unite (ONU). Conform articolului, implementarea programului se traducea drept o Strategia locală și de dezvoltare durabilă pe 20 de ani și un Plan local de acțiune pe următorii 4 ani.
De asemenea, pentru implementarea și desfășurarea programului „Agenda 21” era necesară înființarea unui Consiliu Local de coordonare, în care ar fi urmat să fie cooptate instituții importante, ONG-uri și instituții mass-media.
„Reprezentantul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în România, Soknan Han Jung, și directorul Centrului Național de Dezvoltare Durabilă, Călin Georgescu, au discutat cu primarul Sibiului, Klaus Iohannis, despre implementarea „Agendei 21”. La conferința de presă, Călin Georgescu a explicat că menirea programului este de a dezvolta în administrația locală structuri capabile să atragă investiții majore în descentralizarea administrației și în parteneriate publice/private”