In articol:
- Părintele Petroniu, un mare duhovnic român la Athos
- Cine a fost Petroniu Tănase
- "Avva Petroniu Tănase a fost prietenul sfinților, sihaștrilor, cărților, florilor și chiparoșilor"
Datorită vieții sale curate de nevoință, Patriarhia Română l-a propus pe părintele Petroniu Tănase spre canonizare, ca un exemplu luminos pentru toți iubitorii rugăciunii, scrie Ziarul Lumina.
Citește și: Patriarhul Daniel intervine în conflictul dintre ÎPS Teodosie și purtătorul de cuvânt al Patriarhiei
La ceremonia de deshumare de la Muntele Athos a participat și Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, alături de numeroși părinți și călugări athoniți, precum și slujitori și pelerini veniți din România, inclusiv omul de afaceri George Becali.
La finalul ceremoniei religioase speciale de deshumare, după ce oasele marelui duhovnic român Petroniu Tănase au fost scoase din mormânt, curățate de pământ și așezate cu evlavie la loc de cinste, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a rostit un cuvânt de evocare a starețului de la Prodromu.
Citește și: Moșii de vară 2023. Ce nu este bine să facă credincioșii cu o zi înainte de Rusalii?
Părintele Petroniu, un mare duhovnic român la Athos
Părintele Varlaam Ploieșteanu și-a amintit cum Petroniu Tănase i-a primit pe pelerini în condițiile grele de atunci cu multă dragoste, spunând: "sunt convins că mii, poate zeci de mii de români păstrează în casele lor binecuvântări de la părintele Petroniu, care și-a asumat osteneala de a răspunde
Părintele avea un scris de o frumusețe ireproșabilă, cu o "caligrafie pe care a păstrat-o până la adânci bătrâneți".
Citeste si: Daciana Sârbu, prima reacție după ce s-a aflat că a divorțat de Victor Ponta: „Mintea mea e...”- wowbiz.ro
Citește și: Un fenomen uluitor a apărut pe cer la vizita Papei Francisc în Ungaria. "Se întâmplă o dată la 10 ani!"
"Acum, când suntem în jurul cinstitelor sale oseminte, să ne închipuim să suntem în locul Sfântului Apostol Timotei care atunci când a primit cea de-a doua scrisoare de la învățătorul său, Sfântul Pavel, a citit cuvintele acestuia: 'Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârșit, credința am păzit. De acum mi s-a pregătit cununa dreptății pe care Domnul mi-o va da în ziua aceea, El, Dreptul Judecător, și nu numai mie, ci tuturor celor care au iubit arătarea Lui'. Aceste cuvinte i se potrivesc în chip minunat părintelui Petroniu, care rămâne o pildă pentru toți cei care l-au cunoscut, mai ales pentru părinții acestui schit care s-au bucurat de îndrumarea lui duhovnicească și, mai ales, de pilda luminoasă de dascăl al rugăciunii, al smereniei, al pocăinței, al evlaviei și al iubirii de țară, pentru că niciodată nu a uitat locurile în care s-a născut, s-a format ca monah, ca intelectual, ca teolog”, a mai spus prelatul bisericesc.
„Astăzi, când stăm în jurul cinstitului său cap, ne aducem aminte iarăși de Apostolul neamurilor care a spus: 'Luați aminte la mai-marii voștri care v-au vorbit cuvântul lui Dumnezeu. Priviți cu mare luare aminte la modul în care și-au încheiat viața și urmați-le credința'. Mesajul pe care în această zi, atât de importantă pentru noi, ni-l transmite părintele Petroniu Prodromitul este acesta de a urma pilda învățătorilor noștri care ne-au fost lumină și care, așa cum a făcut-o dânsul, a convins generații întregi că este cu adevărat o lumină în sfeșnic pusă să lumineze tuturor. Prin inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, ca Patriarhia Ecumenică să-l treacă pe părintele Petroniu în rândul sfinților cuvioși, se pune această lumină a vieții lui în sfeșnicul calendarului, al sinaxarului, ca să lumineze tuturor creștinilor care vor participa la slujbele de cinstire pe care Biserica le va rândui”, a mai spus Preasfinția Sa.
Cine a fost Petroniu Tănase
Părintele Petroniu Tănase s-a născut în anul 1914. A intrat de tânăr în obștea Mănăstirii Neamț, nevoindu-se apoi la Mănăstirea Antim din București.
În anul 1978 a ajuns în Muntele Athos, fiind numit conducător al Schitului Prodromu din 1984 până la începutul anului 2011, când s-a retras din această ascultare din cauza stării de sănătate. S-a mutat la veșnicele lăcașuri la 22 februarie 2011, fiind înmormântat două zile mai târziu.
Citește și: Sfânta Irina 2023. Pe ce dată pică sărbătoarea? Care este semnificația sărbătorii?
Atât părintele Petroniu Tănase de la Prodromu, cât și părintele Dionisie Ignat de la Chilia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”- Colciu, ale cărui oseminte au fost deshumate la 17 noiembrie 2022, au fost propuși spre canonizare Patriarhiei Ecumenice.
"Avva Petroniu Tănase a fost prietenul sfinților, sihaștrilor, cărților, florilor și chiparoșilor"
La 22 februarie 2011, cel mai vârstnic monah român athonit de atunci, isihastul, psaltul, omul de bibliotecă, teologul, duhovnicul, condeierul și ultimul martor al mișcării isihaste Rugul Aprins, Petroniu Tănase Prodromitul, s-a mutat la ceruri, locul în care era de mult inima lui, mistuită de iubirea pentru Mântuitorul Iisus Hristos, Domnul vieții veșnice.
"Cea mai mare parte a pelerinajului său pământesc, 81 de ani, dintre cei 97 pe care i-a primit în dar, a fost o curată ofrandă, închinată încă din pruncie și tinerețe, în mod pilduitor și admirabil, Cunoscătorului a toate și Stăpânului vieții noastre.
Viața i-a fost o partitură scrisă cu propriile fapte, în care glasurile înălțătoare și voioase, simbolizate de evenimentele duhovnicești, cu reverberații profunde din viața sa, s-au împletit cu melosuri sumbre și uneori tânguietoare, pe care le-a parcurs cu neclintită credință și dor după Dumnezeu.
A psalmodiat atât la strană, dar mai ales în inimă, cuvintele Domnului, multe dintre cântări fiindu-i alinare și bucurie, zicând, dimpreună cu psalmistul: „Cânta-voi Domnului în viaţa mea, cânta-voi Dumnezeului meu cât voi fi“ (Ps. 103, 34).
Îmi amintesc cu venerație că în toate pelerinajele făcute la Athos îl vedeam la slujbe pe părintele Petroniu nevoindu-se în picioare, încovoiat sub povara anilor, potrivindu-și aparatul auditiv pe care-l purta pentru a se dedulci de frumusețea cântărilor. Mă sfiam să stau în strană, când el, bătrânul părinte, își ostenea trupul, ca o sfântă nevoință.
Cât timp puterile fizice i-au îngăduit, rămânea la sfat în incinta primitoare a schitului, într-un dialog cordial cu oaspeții pelerini, la umbra cedrilor plantați de către el, locul unde cândva erau sumedenii de flori multicolore îngrijite de mâinile părintelui Petroniu. Cei care vizitau Prodromul îl numeau sugestiv „schitul florilor”.
Protosinghelul Petroniu Tănase Prodromitul a fost prietenul sfinților, sihaștrilor, cărților, florilor și chiparoșilor. Un monah care avea simțul veșniciei și al istoriei. Un ctitor jertfelnic, un isihast veghetor, un mărturisitor și un condeier profund. Un om minunat și un călugăr paradigmatic, o icoană smerită a Sfintei Ortodoxii Românești și athonite. Un cuvios care s-a mutat de la Athos la Cer", a scris Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.