In articol:
- În ce condiții își poate schimba zăpada culoarea?
- Structura fulgului de zăpadă
- De ce vedem zăpada albă?
Zăpada pe care o admirăm în fiecare an în sezonul rece este albă. Însă... apa din care este produsă este incoloră. Motivele din spatele culorii zăpezii sunt nebănuite.
Chiar și așa, în anumite condiții, ea poate căpăta diverse nuanțe la care nu ne-am fi gândit vreodată.
În ce condiții își poate schimba zăpada culoarea?
Impuritățile precum noroiul dintr-un râu contribuie la schimbarea nuanțelor apei, din care este făcută zăpada. Așadar, zăpada în sine poate căpăta nuanțe diverse, dar în anumite condiții.
Culoarea zăpezii poate deveni albastră și același lucru se întâmplă și în cazul ghețarilor, atunci când lumina pătrunde în interiorul lor prin crăpături.
Zăpada și gheața pot căpăta și alte culori. Dacă algele cresc pe zăpadă, o vor face să pară roșiatică, portocalie sau chiar verde. Impuritățile din zăpadă o pot face pe aceasta să fie chiar și maro, iar în cazul în care există murdărie în ea, ea poate deveni gri.
Structura fulgului de zăpadă
Zăpada are în compoziția sa mici cristale de gheață lipite între ele care cândva au fost nimic altceva decât apă.
În procesul de formare al zăpezii, sutele de cristale de gheață se contopesc și ajung să formeze îndrăgitul fulg de zăpadă așteptat de oameni în fiecare iarnă.
De ce vedem zăpada albă?
Lumina are un rol important în felul în care percepem zăpada.
„Dacă ai un panou de sticlă, ca un geam, e evident că e transparent, dar dacă îl lovești cu un ciocan și îl spargi în cioburi...acum e alb”, a declarat Libbrecht, potrivit LiveScience.
El mai spune că diferența este dată de modul în care lumina interacționează cu o suprafață, cum ar fi un geam, spre deosebire de suprafele cu mai multe fațete cum ar fi sticla spartă. Ideea aceasta se aplică și în cazul zăpezii.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Ochiul nostru percepe obiectele din jur prin procesarea modului în care lumina se reflectă sau este absorbită de ele.
Atunci când lumina interacționează cu fulgii de nea, razele includ toată paleta de culori din lungimile de undă compuse, cum ar fi roșu, portocaliu, galben, verde albastru, indigo și violet, iar puse împreună ele par albe.