Dormitorul, știm cu toții, este spațiul în care primează confortul și care îmbie la relaxare, un adevărat refugiu în care îți petreci timpul cu plăcere. Sau cel puțin așa ar trebui să fie, însă, de cele mai multe ori, amenajarea dormitorului este neglijată din punct de vedere al decorului.
Decorul are un efect incredibil în amenajarea unui dormitor, motiv pentru care am adunat pentru tine, în articolul următor, principalele obiecte de care ai nevoie din punct de vedere decorativ. Iată sugestiile noastre, din care te poți inspira atunci când urmează să-ți decorezi dormitorul!
1. Perdele și draperii
Elementele de decor sunt aproape la fel de importante precum piesele de mobilier, căci fiecare dintre acestea pot adăuga o notă personalizată spațiului.
2. Așternuturi de pat și cuvertură
Fiind prezente într-o gamă extrem de variată de piese, așternuturile de pat reprezintă unul dintre cele mai reprezentative moduri de a-ți personaliza dormitorul. Dacă dormitorul este amenajat în stil minimalist, poți miza pe așternuturi simple, monocolore, care să reflecte simplitatea și eleganța spațiului. Pentru un aer modern, îți recomandăm așternuturi sau cuverturi de pat cu imprimeuri geometrice.
Dacă vorbim despre amenajarea unui dormitor vintage, poți alege așternuturi de pat cu imprimeuri florale, în culori vibrante, pentru un plus de delicatețe.Citeste si: VIDEO- O sibiancă face turul satelor de la munte și vinde online produse de la producători locali
3. Covor de dormitor
Un alt element care poate completa cu succes decorul dormitorului tău este covorul.
De cele mai multe ori, covoarele în culori neutre sunt perfecte în amenajarea acestei încăperi, căci se vor potrivi de minune, indiferent de cromatica aleasă. Dacă iubești contrastele și culorile neutre sunt cele care predomină în amenajare, te sfătuim să transformi covorul în pata de culoare care va transforma în totalitate dormitorul.4. Oglindă
În orice tip de amenajare, oglinzile joacă un rol stilistic important.
5. Corpuri de iluminat
Nu mai este niciun secret faptul că sursele de iluminat ne pot influența într-un mod pregnant starea de spirit.
Citeste si: 5 produse de lux pentru (aproape) orice buzunar, în 2022
6. Accesorii decorative
Alături de piesele de mobilier, decorațiunile aduc și ele o notă personală în amenajarea dormitorului. Fie că vorbim despre rame pentru fotografii, perne decorative, pături, lumânări, vaze sau tablouri, orice element pe care alegi să-l adaugi în dormitor va contribui la crearea confortului în acest spațiu.
7. Plante de interior și flori
Plantele de interior și florile sunt cele care dau viață oricărei încăperi, așa că te sfătuim să integrezi și câteva astfel de detalii în amenajarea dormitorului. Pe lângă aspectul estetic plăcut, plantele verzi vor ajuta la purificarea aerului din încăpere și te vor ajuta să ai un somn odihnitor. Câteva flori proaspete dispuse într-o vază pot reprezenta și ele un plus estetic ideal în dormitor.
Citeste si: Lavoare de calitate- Care sunt cele mai populare materiale?
Acestea sunt, în linii mari, obiectele de care vei avea nevoie în decorarea dormitorului. Inspiră-te din informațiile prezentate mai sus și alege să integrezi și tu asemenea elemente deosebite în decorarea acestei încăperi dedicate relaxării!