”Pacientă incendiată pe masa de operaţie la Spitalul Floreasca din Bucureşti” scrie Ungureanu sâmbătă într-o postare, susţinând că chirurgul Mircea Beuran ”a dat foc unei paciente pe care a operat-o în data de 22 decembrie”.
Citeste si: Lovitură ucigătoare dată de autorități în cazul Alexandrei Măceșanu. Ce au putut să facă polițiștii chiar de Crăciun! "Au scos-o de pe listă"
Deputatul USR invocă declaraţiile a două asistente.
Una dintre ele afirmă: ”Când m-am întors în Blocul Operator am simţit un miros puternic de fum şi am verificat de unde provine, observând că focul provine din Sala 1. Intrând în sala 1 am văzut multă apă pe podea şi toata lumea prezentă speriată, iar pacienta care se afla pe masa de operaţii fumega. S-au făcut manevrele necesare unui astfel de incident, urmând ca apoi să transport pacienta în Sala 2, conform indicaţiei medicului după care am transportat-o în ATI Poli 2."
Citeste si: Unul dintre salvatorii copiilor fotbalişti din peştera Thamluang a murit din cauza unei infecţii a sângelui contractată în timpul operaţiunii
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
"Mă aflam pe holul blocului operator auzind ţipete şi gălăgie,îndreptându-mă către Sala 1 m-am întâlnit cu îngrijitoarea blocului operator care avea o galeatăde apă în mână, i-am luat galeata ducându-mă în sală, ajunsă acolo era mult fum şi foc, domnul doctor speriat s-a aplecat peste pacientă care era în flăcări. Am aruncat apa stingând focul. Am mutat pacientul in sala 2 la solicitarea medicului", spune a a doua asistentă, citată de Emanuel Ungureanu.
El susţine că din spusele asistentelor rezultă faptul că Mircea Beuran, care opera o bolnavă de cancer, ar fi folosit greşit substanţele de dezinfecţie a tegumentelor, a îmbibat cu aceste soluţii câmpul operator de sub pacientă şi la contactul cu electrocauterul pielea pacientei şi câmpurile sterile au luat foc.
”Pacienta a ars ca o torţă câteva secunde până ce o asistentă a aruncat un lighean de apă peste masa de operaţie”, susţine deputatul USR.
Citeste si: Sărbători fericite: Cele mai frumoase mesaje de Crăciun pe care să le trimiți celor dragi
Ungureanu acuză că acest incident se pare că a fost iniţial muşamalizat de către Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti unde fostul ministru PSD al Sănătăţii Sorina Pintea a numit-o ca director executiv pe Cristina Pelin, iar Inspecţia Sanitară de Stat care a fost trimisă în cele din urmă să cerceteze cazul, nu le-a luat nicio declaraţie nici lui Beuran, nici celorlalţi doi medici prezenţi în sala de operaţie.
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
Ministrul Sănătăţii Victor Costache a confirmat incidentul şi spune că a trimis corpul de control a spital pentru a verifica ce s-a întâmplat. „Este un incident deosebit de grav”, a declarat Costache, la Digi24.
Victor Costache spune că a aflat despre incident pe data de 27 decembrie, la 5 zile de la operaţie, de la o terţă persoană, nu de la reprezentanţii spitalului.