In articol:
- Iată ce activități preferă cel mai mult copiii între 3 și 7 ani
- 1. Jocurile de rol
- 2. Construcțiile Lego
- 3. Desenul
- 4. Poveștile și cărțile ilustrate
- 5. Jocurile în aer liber
- 6. Jocurile de societate
Iată ce activități preferă cel mai mult copiii între 3 și 7 ani
1. Jocurile de rol
Nimic nu îi bucură mai mult pe copii decât să-și folosească imaginația și să intre în pielea personajelor preferate. Fie că se prefac că sunt supereroi salvând lumea, fie că își imaginează că sunt bucătari pricepuți pregătind prăjituri delicioase, acest tip de activități îi ajută să-și dezvolte semnificativ creativitatea, împreună cu abilitățile sociale.
2. Construcțiile Lego
Pentru cei mici, construcția de piese Lego este mai mult decât un simplu hobby, fiind o adevărată aventură în ceea ce privește lumea construcțiilor și a designului.
3. Desenul
În continuare, o altă metodă prielnică de a-și dezvolta imaginația și dibăcia, iubită de copiii din toată lumea, este desenul. Dacă îi pui la dispoziție un pachet de creioane cerate și câteva foi sau o carte de desenat, ai fi surprinsă de rezultatul pe care cel mic îl poate obține! În acest sens, pe Autograf.ro
4. Poveștile și cărțile ilustrate
Pentru copii, fiecare pagină dintr-o carte este o aventură nouă, deoarece poveștile captivante și cărțile ilustrate îi transportă într-o lume magică și îi ajută să își dezvolte imaginația și abilitățile lingvistice. Citește-le povești înainte de culcare și te vei convinge singur/ă ce impact poate avea acest simplu obicei asupra dezvoltării lor!
5. Jocurile în aer liber
Nimic nu se compară cu bucuria pe care o simt copiii atunci când se joacă în aer liber, iar aici poate fi vorba de plimbările în parc, săritul în bălți sau chiar construirea de castele din nisip pe plajă. Toate aceste activități îi ajută să își consume energia în mod sănătos și să se bucure de natură.
6. Jocurile de societate
Nu în ultimul rând, chiar și acum, în era tehnologiei, jocurile de societate rămân o activitate îndrăgită printre copii. De la jocuri de memorie și puzzle-uri la jocuri de strategie, acestea îi ajută pe cei mici să-și dezvolte abilitățile cognitive, să învețe să coopereze, dar și să se distreze în același timp. Așadar, oferă-le celor mici șansa să se bucure și de un astfel de joc, la care poți participa chiar și tu!
Prin urmare, dacă te întrebi cum să îi ții ocupați și fericiți pe cei mici, nu trebuie să te duci prea departe, deoarece lucrurile mărunte îi fac cu adevărat fericiți, iar cu aceste activități, veți avea parte de momente deosebite împreună.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro