Diana Șoșoacă, duminică, de la ora 22:30, la “40 de întrebări cu Denise Rifai”
Unul dintre cele mai controversate personaje de pe scena politică din România, Diana Iovanovici Șoșoacă, vine la “40 de întrebări cu Denise Rifai”, duminică, de la ora 22:30, la Kanal D.
Diana Șoșoacă este de profesie avocat, iar în anul 2020 a devenit Senator, în Parlamentul României, pe listele AUR (Alianța pentru Unitatea Românilor – n.r.), iar la nici două luni a fost exclusă din Grupul Parlamentar, fiind în prezent Senator Independent.
Personaj extrem de controversat al scenei politice românești, Diana Șoșoacă s-a remarcat prin acțiuni considerate a fi cu totul deplasate, scandaloase, multe dintre acestea derulându-se chiar în Parlament.
În plan personal, Diana Șoșoacă este la a treia căsătorie și are doi copii.
“Ce v-a lipsit să ajungeți o mare balerină?”, “Ați ajuns avocat datorită unei promisiuni făcute, pe patul de moarte?”, “Ce rol jucați în <groapa cu hiene> din Parlamentul României?”, “Ar mai exista Diana Șoșoacă fără Facebook?”, “Jucați cartea victimizării când sunteți în dificultate?”, “V-a fost vreodată rușine de ce ați făcut?”, ”Îl complexați pe soțul dumneavoastră?”, “Ați fi dispusă să vă sacrificați copiii
de dragul politicii?” acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care Diana Șoșoacă este invitată să răspundă în cadrul emisiunii “40 de întrebări cu Denise Rifai”, ce va fi difuzată de la ora 22:30, la Kanal D.