Doi români au fost snopiți în bătaie de concubinul fiicei lor. Au ajuns în stare gravă la spital
O româncă în vârstă de 50 de ani a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost snopită în bătaie cu o bâtă de baseball de un bărbat în vârstă de 31 de ani, concubinul fiicei sale, un alt român. Femeia a fost lovită în cap, în față și în membre. Alături de femeia din Ospedaletti și soțul ei a ajuns la spital.
"Era ora 21.30, iar eu și partenerul meu tocmai parcasem pentru a ne întoarce acasă după cină", povestește femeia.
"În timp ce mergeam pe Via Roma, am fost atacați din spate. Partenerul fiicei mele era acolo împreună cu alți trei sau patru bărbați, toți înarmați cu bastoane de tip bâtă de baseball", a povestit femeia vătămată, conform jurnaliștilor de la Riviera24.it.
Cei doi români au fost victimele unui atac violent. "Partenerul meu a fost rănit la umăr și la braț. A încercat să scape, dar l-au urmărit, continuând să-l bată. Doar prietenul fiicei mele m-a bătut. Mi-au pus 20 de copci în cap", a mărturisit românca, îngrozită.
Femeia vătămată: „Mă amenințase deja în trecut: voia să mă omoare“
Românca în vârstă de 50 de ani se află în stare de șoc, dar dezvăluie ferocitatea cu care a fost agresată.
În ciuda bătăii crunte pe care a primit-o, femeia a avut puterea de a striga, cerând ajutor, în speranța că cineva o va auzi și va chema ajutoare. "Am strigat că mă omoară, am cerut să cheme carabinierii și, din fericire, cineva a făcut-o. Au sosit două ambulanțe și carabinierii. Atacatorii noștri fugiseră deja cu o mașină", a mai dezvăluit femeia.
La fața locului există încă semne ale atacului violent: stropi de sânge pe trotuar și pe vitrinele magazinelor.
Nu este pentru prima dată când, din motive încă neelucidate, românul în vârstă de 31 de ani a amenințat-o pe femeie cu moartea: în urmă cu câteva luni, de fapt, îi spusese că o va împușca.
Atenție! Urmează imagini cu un puternic impact emoțional!
Nu este pentru prima dată când viața femeii este pusă în pericol de concubinul fiicei sale
„Pentru că știam că are arme”, a mărturisit românca în vârstă de 50 de ani, „l-am denunțat și carabinierii le-au luat. Acum m-a făcut să plătesc pentru asta".
Acum românca se teme, pentru viața sa, pentru soțul ei, dar și pentru fiica ei: "Mai întâi m-a amenințat cu vorbe, apoi a trecut la fapte, ce va face în continuare? Mi-e teamă chiar și să ies din casă și mă tem pentru fiica mea, cu care abia pot vorbi. Ea spune că nu a fost niciodată violent cu ea, dar cum pot fi sigură?".
Atacul violent este investigat acum de carabinieri. Nu este exclus ca scena violențelor și fuga atacatorilor să fi fost surprinse de camere de supraveghere video publice și private.
Cuplul de români a fost externat din spital: ea cu un prognostic de 20 de zile, el cu 30.