Valentin Mureșan s-a născut pe data de 11 februarie 1951 în orașul Dej, județul Cluj. Între 1967 și 1970 a urmat cursurile liceului „Mihai Viteazul” din Turda, iar între 1970 și 1974 pe cele ale Facultății de Filosofie, Universitatea din București. A devenit doctor în filosofie în anul 1991, cu o teză pe tema progresului în știință.
Citeste si: "Mad Mike" Hoare, cel mai faimos mercenar din lume, a murit la 100 de ani
Din 1978 până în 1992 a fost asistent universitar în cadrul Departamentului de filosofie, logică, psihologie și sociologie al Universității Politehnica din București, iar în 1992 a devenit profesor de filosofie morală la Facultatea de Filosofie, Universitatea din București. A contribuit în mod decisiv la dezvoltarea instituțională a facultății și a învățământului universitar din România, din postura de șef al catedrei de filosofie politică și morală (1995-1996), decan al Facultății de Filosofie (1996-2001), director al Școlii doctorale (2010-2016).
De asemenea, Valentin Mureșan a condus programe instituționale majore de reformă a învățământului superior, la nivel național sau de facultate, precum Phare (1996-2001) și Tempus (1993-2000). Drept recunoaștere a meritelor sale academice i-a fost acordat în anul 2000 ordinul național „Serviciul credincios” în grad de cavaler. Cartea sa, „Apusul unei filosofii”, a primit din partea Academiei Române premiul „Mircea Florian” în 1997. A fost unul dintre fondatorii, în 2004, ai Centrului de Cercetare în Etica Aplicată (CCEA), pe care l-a condus de la înființare până în 2016, când a devenit director onorific.
Valentin Mureșan a fost, nu în ultimul rând,
Distinguished Research Fellow al
The Oxford Uehiro Centre for Practical Ethics ,
University of Oxford.
Citeste si: Maria Ghiorghiu anunţă că România va fi în doliu: ”M-a cutremurat această viziune”
Citeste si: Cutremur în România vineri dimineață! Care au fost zonele afectate și ce magnitudine a înregistrat seismul- kanald.ro
Citeste si: Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc- wowbiz.ro
Citeste si: Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de aur. Proprietarul nu știa ce comoară are în casă- antena3.ro
Profesorul Valentin Mureșan a fost un important promotor al domeniului filosofiei morale și al eticii aplicate în România, la începutul anilor 1990, și cel mai dedicat susținător al acestuia din ultimii treizeci de ani.
Prin cărțile, articolele și traducerile sale, prin neobosita implicare în construcția infrastructurilor etice – comisii și coduri de etică, metode și proceduri de decizie morală etc. – și prin îndrumarea atentă și riguroasă a miilor de studenți, masteranzi și doctoranzi cu care a lucrat, Valentin Mureșan a fost un creator de școală și a lăsat o moștenire intelectuală și instituțională unică, pentru care îi suntem adânc recunoscători. Dispariția prematură a profesorului Mureșan lasă un gol dureros în inimile tuturor celor care l-au cunoscut și reprezintă o pierdere pentru viața academică și filosofică din România.
Citeste si: Doliu în sportul românesc. Fostul fotbalist Ilie Bărbulescu a murit la vârsta de 62 de ani
Opera sa filosofică este vastă, mărturie a unei puteri de muncă și a unei forțe intelectuale impresionante. Valentin Mureșan a publicat șaptesprezece cărți, printre care prima serie de comentarii din literatura filosofică românească pentru operele fundamentale ale filosofiei morale (Comentariu la „Republica” lui Platon – 2000, Comentariu la „Utilitarismul” lui J.S. Mill – 2002, Comentariu la „Etica nicomahică” – 2006, Comentariu la „Întemeierea metafizicii moravurilor” – 2007) și una dintre primele abordări extinse ale managementului eticii în organizații (2009). De asemenea, a editat și coeditat șaptesprezece volume colective, a coordonat efortul de traducere în limba română a unor lucrări importante din istoria filosofiei și a scris peste 60 de articole și capitole de cărți.
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: Horoscop de weekend, 23-24 noiembrie 2024: Gemenii au parte de reușite la care nici nu se așteptau. Săgetătorii au noroc la bani- radioimpuls.ro
Citeste si: Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de aur. Proprietarul nu știa ce comoară are în casă- antena3.ro
Adunarea comemorativă va avea loc marți, 4 februarie, de la orele 18:00, în Amfiteatrul „Mircea Florian” a Facultății de Filosofie (Splaiul Independenței nr. 204).
Citeste si: Luis Lazarus, dezvăluiri incredibile: ”L-au omorât cu zile pe unchiul meu!”