Un italian de 83 de ani, pe numele său Umberto a ajuns să cerșească din cauza unei românce, Alina, cu 50 de ani mai tânăra decât cel care i-a căzut victima. În ultimii șase ani bătrânul credul i-ar fi dat femeii nu mai puțîn de 300 de mii de euro, bani necesari unui așa-zis transplant salvator de inimă. Ca să îi câștige încrederea, Alina și-a desenat cu o carioca o cicatrice pe piept și i-a spus lui Umberto că și-a cumpărat inima din România.

Povestea dintre filantropul Umberto și această femeie a ajuns în atenția procurorilor și jurnaliștilor italieni, veniți în satul de baștină al româncei să afle adevărul.

Citește și: Sâmbătă, de la ora 15:00, în ”ROventura”, Sighetu Marmației, frumusețea unică din Nordul țării

De numele Alinei se leagă o anchetă stufoasă și inima unui Italian ajuns la vârsta a treia. Ea, 33 de ani, el, în vârstă de 83 de ani, ambii  protagoniști ai unei telenovele româno-italiene, începută la Roma și continuată într-un sat din Bărăgan.

În scaun cu rotile, cu o pancardă de gât, implorând mila trecătorilor, așa atrăgea Umberto atenția jurnaliștilor italieni, în urmă cu câteva săptămâni. Cu mâna întinsă în fața unui supermarket din centrul Romei, italianul își spunea povestea, <că ar avea o fiica bolnavă și mare nevoie de bani>. Ca sa nu se facă de râs că nu mai are banii de care tânăra Alina <are nevoie>, Umberto ar fi inventat povestea cu tatăl și fiica bolnavă.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citește și: Cine este Nisa Sofia Aksongur, micuța Melek din serialul "Instinct de mamă", difuzat la Kanal D2. Telespectatorii cu siguranță și-o amintesc

 Cu lacrimi în ochi, <bunicul imobilizat în scaunul cu roțile> imploră ajutorul, iar când se asigura că nu îl vede nimeni, se vindeca miraculos. Își împacheta scaunul cu rotile și pleaca pe patru roți mari, la volanul SUV-ului personal. Minunea nu avea însă, să fie trecută cu vederea de jurnaliștii vigilenți. 

În prezent, procurorii din Italia instrumentează 59 de plângeri făcute de bătrânii din Italia, escrocați de femei din țara noastră și trimiși să cerșească pentru a face rost de bani, pentru povești inventate.

Citește și: Kanal D, primul loc în audiențe, cu emisiunea de reportaje „Asta-i România!”

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Tot duminică, la „Asta-i România!” facem o călătorie în satul Rătez, din Jud. Gorj, unul dintre satele României care se șterg încet și sigur de pe hartă.  Aici

oamenii mor cu zile înainte ca Salvarea să mai ajungă la ei. Dispensarele sunt încuiate, lacătele deja au ruginit pe uși, iar medicii iau calea străinătății fără să se mai uite înapoi. În urma lor rămâne neputință, boală și moarte, iar ucigașul tăcut este Statul, care asistă nepăsator la dispariția unei lumi condamnate la sărăcie și izolare.

Nu ratați duminică, de la ora 14:30, o nouă ediție a emisiunii „Asta-i România!”, prezentată de Mihai Ghiță, la Kanal D.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si