Duminică, de la ora 14:30, la “Asta-i România!”, O școală cât o cămăruță
Emisiunea de reportaje “Asta-i România” ne invită duminică, de la ora 15:00, să mergem în Țara moților, într-un cătun-fantomă de pe Valea Arieșului, pentru a afla povestea a cinci copilași care învață într-o școală, cât o cămăruță.
Author: Estera Maria vineri 24 martie 2023 , 13:57
Dincolo de dealuri, acolo unde se termină lumea noastră, începe lumea lor; o lume arhaică, uitată în trecut.
Șansa copilașilor de a învața este învățătoarea Mariei Ștefănuț, care urcă dealul în fiecare zi, indiferent de vreme. Fără sacrificiul ei, școala s-ar fi desființat de mult, iar din cauza condițiilor mai mult decât grele, înaintea acesteia nimeni n-a rezistat mai mult de un an. Maria Ștefănuț a ales să rămână de dragul copiilor care au nevoie de carte.
Micuții sunt departe de civilizație și haosul orașului, iar cel mai apropiat magazin se află la 5 kilometri distanță. Cu toate astea, sunt mai ancorați în realitate, sunt serioși, parcă mult mai maturi decât cei de la oraș, mai conștienți că aici la școală aceasta mică trebuie să se pregătească pentru lumea asta mare, care îi așteaptă. Copiii știu că pentru cei de la oraș ei sunt cazuri izolate şi că școala lor e mult prea mică pe harta atât de mare a României.
Tot duminică, la “Asta-i România!” aflăm cum este să fi angajat dar să n-ai șef și să-ți măreși singur salariul, când și cum vrei, să ai la dispoziție cel mai nou model de limuzină cu care să mergi la muncă… Sună ca un job SF pentru România zilelor noastre, dar este cât se poate de real; jobul de parlamentar.
Pe lângă indemnizația lunară de cel puțin 11.000 de lei și cei 28.000 de lei, destinați cheltuielilor cu birourile teritoriale, de acum înainte fiecare deputat și senator va încasa cu 7.500 mai mult.