După 130 de ani, o „capsulă a timpului” a fost deschisă
O capsulă a timpului, care a stat timp de mai bine de 130 de ani în soclul statuii unui general confederat a fost deschisă miercuri, dezvăluind cărţi, un plic de pânză şi o monedă.
Impozanta statuie ecvestră ridicată în 1890 în oraşul Richmond, fosta capitală a secesioniştilor situată în statul Virginia, îl reprezenta pe generalul Robert Lee, şeful Armatei Confederate în timpul Războiului Civil (1861-1865).
După ce statuia a fost demontată, experţii au început căutarea unei misterioase capsule a timpului plasată în 1887 la baza acesteia.
După câteva zile de căutări nereuşite, operaţiunea a fost abandonată. Cutia a fost descoperită însă săptămâna trecută şi predată autorităţilor din Richmond spre a fi deschisă.
După ce experţii au petrecut câteva ore pentru a-l desigila, capacul său a fost ridicat miercuri de guvernatorul statului Virginia, Ralph Northam.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Potrivit unui articol publicat în 1887, capsula, de dimensiunea unei cutii de pantofi, ar fi trebuit să conţină relicve din timpul Războiului Civil, cum ar fi nasturi sau gloanţe, monede confederate, o Biblie sau chiar o fotografie cu preşedintele Abraham Lincoln în sicriu, o mărturie prezentată ca o bombă istorică, de natură să facă valuri pe piaţa colecţionarilor.
Capsula deschisă miercuri conţinea trei cărţi, un plic de pânză cu o fotografie şi o monedă de origine necunoscută, singurul obiect care nu a fost deteriorat de apă.
Citeste si: Un embrion de dinozaur perfect conservat a fost găsit în China
Una dintre lucrările găsite este un ghid pentru astronomi şi navigatori, datând din 1875.
O alta, ce părea să fi fost publicată în 1889, la doi ani după presupusa îngropare a capsulei, sugerează că un alt astfel de recipient s-ar putea afla sub soclu.Statuia generalului Lee din Richmond a devenit ţinta manifestaţiilor anti-rasiste după moartea în mai 2020 a lui George Floyd, un afroamerican asfixiat sub genunchiul unui poliţist alb din Minneapolis, şi extinderea mişcării ''Black Lives Matter''.
O altă statuie ecvestră controversată a generalului Lee din Charlottesville a stârnit violenţe în vara anului 2017, când un extremist alb a intrat cu maşina într-un grup de contra-manifestanţi antirasism, ucigând o tânără. La acea vreme, preşedintele republican Donald Trump a denunţat demontarea statuilor liderilor din armata sudistă, acţiuni pe care le-a comparat cu ''distrugerea'' istoriei Statelor Unite.
În timpul Războiului Civil American, Sudul confederat a luptat pentru menţinerea sclaviei, abolită în timpul conflictului care a cuprins restul ţării.
Citeste si: Cadavrul unui bărbat dispărut a fost găsit după o lună. Cine a făcut descoperirea