Dancă a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, după reuniunea Consiliul Naţional Tripartit pentru Dialog Social, că au fost luate în considerare trei scenarii pentru creşterea salariului minim.
“Scenariu 1- Salariul minim brut pe ţară se majorează cu nivelul ratei inflaţiei ultimele date disponibile la nivelul lunii octombrie, respectiv 3,4%, la care se adaugă indicele de productivitate pentru anul 2018, pentru anul precedent, respectiv 3,7% ceea ce rezultă într-o majorare a salariului minim brut pe ţară cu 7,2% respectiv de la 2.080
Citeste si: Surpriză, ce salariu are soția lui Iohannis pe lună! Prima doamnă nu a ascuns nimic și a spus tot
El a mai spus că, la scenariul doi, coeficientul de corecţie ţine de dinamica creşterii economice.
“Scenariu doi- coeficientul de corecţie ţine de dinamica creşterii economice astfel încât atunci când se constată o diferenţă între creşterea economică prognozată pentru anul următor şi creşterea economică estimată pentru finalul anului în care se ia decizia mai mică sau mai mare de 0,5 puncte procentuale, coeficientul de corecţie este zero şi pentru ceea ce depăşeşte acest acest procent de 0 plus minus 0,5 puncte procentuale până la 1,5 puncte procentuale, coeficientul de corecţie este un coeficient negociat cu partenerii sociali, dar nu poate depăşi un punct procentual”, a explicat şeful Cancelariei primului ministru.
El a spus că cel de-al treilea scenariu ia în calcul nivelul dezechilibrelor de pe piaţa muncii.
Citeste si: Veşti proaste pentru români. Ce se va întâmpla cu minivacanța de Sfântul Andrei și 1 Decembrie
“Scenariul 3 ia în considerare nivelul de dezechilibrelor de pe piaţa muncii şi coeficientul de corecţie este calculat între rata şomajului efectiv şi rata naturala a şomajului, potrivit metodologiei europene.
Dancă a precizat că în niciunul dintre scenarii nu există posibilitatea ca vreun salariu net să scadă.