Ei sunt Marian şi Adelin, tatăl şi fiul care au murit pe loc, după un accident cumplit cu ATV-ul în stâlp. Mama se stinsese din viață în urmă cu două luni, răpusă de o boală incurabilă
Tragedia a avut loc duminică, 28 mai 2023. Adelin, un băiat de 9 ani şi tatăl său, Marian, s-au stins din viaţă după ce ATV-ul pe care se aflau a intrat într-un stâlp. Tatăl nu avea permis de conducere și l-ar fi lăsat pe fiul său să manevreze vehiculul de teren. Totul a fost surprins de o cameră de supraveghere.
Duminică Poliția Oraș Bolintin Vale a fost sesizată prin apel 112, de către o femeie, cu privire la faptul că în localitatea Cosoba, județul Giurgiu a avut loc un eveniment rutier.
La fața locului s-au deplasat polițiștii, iar, din primele cercetări, a reieșit faptul că, un bărbat de 43 de ani, din comuna Cosoba, în timp ce conducea un ATV, având ca pasager pe fiul său, de nouă ani, ar fi intrat într-un stâlp, pe strada 12 Frați, din localitate.
Imediat, la fața locului au intervenit paramedicii de la SMURD, dar şi două ambulanțe SAJ. Din păcate, bărbatul a murit pe loc în urma impactului, iar fiul său câteva clipe mai târziu.
Filmul tragediei de la Cosoba: Accidentul în care au murit Adelin și Marian a fost surprins de o cameră de supraveghere
Marian, care nu era posesor de permis de conducere, avea în proprietate un vehicul de teren și un tractor, pe care îi utiliza pentru activitățile agricole. Duminică, acesta a hotărât să iasă la o plimbare cu unul dintre cei doi băieți ai săi, pe care îi creștea singur, deoarece soția lui s-a stins din viață în urmă cu două luni, răpusă de o boală incurabilă.
"Ieri a fost prima dată când l-a scos, când a plecat cu ATV-ul.''
''Mergea foarte încet că era cu copilul.'', susțin vecinii, conform jurnaliștilor de la observatornews.ro.
La doar câteva minute după ce s-au urcat pe vehiculul de teren a avut loc tragedia.
Potrivit legii, toţi cei care conduc vehicule care depășesc o viteză de 25 de kilometri pe oră sunt obligaţi să dețină permis de conducere. În cazul lui Marian este vorba de permisul categoria B.
"O tragedie. Viteză sigur nu a avut.", mărturisesc vecinii, conform aceleași surse.
Marian creștea singur doi copii, iar acum, fiul cel mare al acestuia, în vârstă de doar 15 ani, va fi crescut de rude după ce a rămas și fără tată. În acest caz, oamenii legii au deschis un dosar de ucidere din culpă.