Directorul general al Tesla Inc, Elon Musk, a ajuns luni la un acord privind achiziţionarea platformei de socializare Twitter, pentru 44 miliarde de dolari, transmite Reuters. După anunţarea informaţiei acţiunile Twitter au urcat cu aproximativ 6%.
Citeste si: Cât te costă să ai Starlink la tine acasă. Internetul lui Elon Musk este disponibil și în Romania
Acordul reprezintă un moment crucial pentru compania cu o istorie de 16 ani, care a devenit una dintre cele mai influente rețele de socializare din lume şi care acum se confruntă cu
o serie de probleme.
Cum i-a convins Elon Musk pe acționarii Twitter
Discuţiile privind finalizarea acordului, care săptămâna trecută părea nesigur, au accelerat în weekend după ce Musk i-a încântat pe acţionarii Twitter cu detaliile financiare ale ofertei sale.
Citeste si: Elon Musk vs. Vladimir Putin: Cine ar câştiga o astfel de confruntare?
Sub presiune, Twitter a început să negocieze cu Elon Musk achiziţionarea companiei la preţul propus de 54,20 dolari pe acţiune.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Acest preţ reprezintă o primă de 38%, comparativ cu cotaţia înregistrată la data de 1 aprilie, ultima zi înainte ca Musk să provoace o surpriză prin anunţul că a acumulat o participaţie de peste 9% la platforma de socializare Twitter.
”Libertatea de exprimare este piatra de temelie a unei democraţii funcţionale, iar Twitter este piaţa digitală a oraşului, în care sunt dezbătute chestiuni vitale pentru viitorul umanităţii”, a transmis Elon Musk într-un comunicat.
Elon Musk a criticat în ultima perioadă platforma de socializare şi politicile sale privind moderarea postărilor.
Potrivit lui Elon Musk, Twitter subminează democraţia prin eşecul de a adera la principiile libertăţii de exprimare.
Elon Musk, în război cu Rusia pentru livrarea de internet Ucrainei
Antreprenorul miliardar s-a implicat în conflictul dintre Rusia și Ucraina, furnizând internet din satelit prin grupul său SpaceX.
Elin Musk a anunțat încă de la finalul lunii februarie că a activat serviciul de internet prin satelit Starlink în Ucraina şi că compania sa a trimis mii de astfel de terminale acolo, după ce Kievul i-a cerut acest lucru.
SpaceX, compania aerospațială deținută de Elon Musk, a blocat luna trecută un atac electromagnetic rusesc asupra rețelei Starlink, în Ucraina, potrivit unui oficial de la Pentagon.
El a precizat că SpaceX a împiedicat o încercare a Rusiei de a bloca sateliții Starlink, cei care mențin în prezent conexiunea Ucrainei la internet.