Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în săptămâna 10 – 17 aprilie, valorile termice vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice pentru această perioadă a anului în regiunile vestice, nord-vestice și centrale, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Meteorologul Iris Răducanu a explicat în exclusivitate pentru stirilekanald.ro despre valorile termice din ziua de Paște dar și din a doua zi.

Unde va ploua în noaptea de Înviere?

”În noaptea de Înviere vom avea vreme bună, doar în sud-estul teritoriului vor fi posibile ploi temporare. În prima zi, începând cu orele amiezii vom avea parte de precipitații sub formă de ploaie, mai ales în sudul, estul și centrul țării și doar pe spații mici în rest”, a precizat Iris Răducanu.

Iris Răducanu - meorolog

Iris Răducanu - meorolog

[Sursa foto: Arhiva stirilekanald.ro]

”Pe alocuri, aceste ploi vor fi însoțite și de descărcări electrice, iar pe parcursul zilei de luni va ploua în majoritatea regiunilor, iar ploile vor avea și caracter de aversă, cu o probabilitate mai mare în vestul și sud-vestul teritoriului. La nivel de temperaturi, duminică ne vom situa în jurul celor specifice perioadei, deci temperaturi cuprinse, în general, la nivelul întregii țări, între 15 și 20 de grade, iar luni așteptăm o ușoară scădere a acestora ”, a mai adăugat meteorologul.

Citește și: Sâmbăta Mare 2023. Ce nu ai voie să faci în această zi?

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

De exemplu, în Maramuș, valorile termice vor avea variații de la o zi la alta cu medii regionale ale maximelor între 13 și 16 grade. În intervalul 14-18 aprilie, probabilitatea ploilor va fi foarte ridicată, mai ales în data de 15 aprilie.

În Moldova, temperaturile se vor situa între 13 și 19 grade celsius, iar după data de 15 aprilie sunt așteptate ploi. La fel și în Dobrogea vor fi cantități însemnat de ploi mai ales în intervalul 17-21 aprilie.

Cum va fi vremea de 1 mai?

În săptămâna 24 aprilie- 1 mai, temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric va fi local deficitar în regiunile suv-vestice, precum și în cele nordice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, potrivit datelor ANM.

De asemenea, în săptămâna 1 - 8 mai mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României

De asemenea, în săptămâna 1 - 8 mai mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României

[Sursa foto: PixaBay]

De asemenea, în săptămâna 1- 8 mai mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor avea o tendință ușor excedentară în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă a anului, au mai precizat meteorologii.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si