EXCLUSIV: Manechine high-tech pentru antrenarea medicilor./Medic: ”Simularea medicală reprezintă o normalitate integrată în pregătirea profesioniștilor”
Simulatoarele medicale reprezintă o modalitate extraordinară de a antrena actualii cât și viitori medici, fără ca oamenii să fie afectați. Medicul specialist Cristian Toma a explicat în exclusivitate pentru stirilekanald.ro despre noua inovație în medicină.
Manechinele umanoide robotice de ultimă generație reprezintă un beneficiu real, atât pentru sistemul medical cât și pentru medicii care pot exersa diverse manevre salvatoare. Astfel, simulatoare au început să fie din ce în ce mai prezente în școlile și universitățile medicale din România. Medicul specialist în urologie, Cristian Toma a explicat în exclusivitate pentru stirilekanald.ro despre mecanismul din spatele acestor manechine de ultimă generație cât și despre costul lor.
Cum ajută manechinele high-tech
”Simulatoarele medicale de fidelitate înaltă reprezintă un instrument educațional extrem de valoros pentru pregătirea profesioniștilor din domeniul sănătății. Aceste manechine plasate într-un mediu similar cu viața reală spitalicească sau ambulatorie transpun debutanții (studenți, medici rezidenți, asistenți) și specialiștii în contextul ideal pentru a învăța fără niciun risc pentru pacienți cu obiectivul final de a livra un act medical maximal de eficient”, a precizat medicul.
”Cu ajutorul simulatoarelor medicale începătorii pot învăța manevre și proceduri medicale, se pot acomoda cu materiale sanitare și echipamente noi, pot deprinde abilități de comunicare cu pacientul-familia, dar și în cadrul unei echipe medicale. Mai mult, personalul medical instruit prin simulare medicală poate exersa diferite strategii și abordări în situații particulare care nu se întâmplă în mod curent în viața de zi cu zi – un exemplu – stopul cardio-respirator al unei paciente gravide în timp ce naște asociat cu un
nou-născut care prezintă și acesta la rândul lui anumite probleme medicale”, a mai spus Cristian Toma.
De asemenea, manechinele high tech ajută de asemenea medicii să fie mai bine pregătiți înaintea unei intervenții particulare prin planningul preprocedural.
”Simularea documentată a început în domeniul aviației militare prin pregătirea piloților pe simulatoare cu scopul unei pregătiri mai rapide, mai efieciente a resurselor umane, dar si pentru utilizarea optimă și conservarea avioanelor”, a adăugat acesta.
Mecanismul din spate simulatoarelor medicale
Simulatoarele medicale sunt de mai multe tipuri iar viitorii medici pot învăța cu ajutorul lor diferite tehnici specifice.
”Brațul de puncții și cateterism venos periferic unde începătorii învață să recolteze sânge, să monteze branule deprinzând dexteritate, dar și o naturalețe în mânuirea corectă a materialelor sanitare utilizate. Poate pare simplu să recoltezi sânge sau să montezi o branulă, dar și aceste proceduri arhirăspândite au o mulțime de etape”, a spus medicul.
”Vă ofer exemplul pacientului pediatric avansat din Centrul de Simulare Medicală al Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila din București. Pe acesta îl cheamă Silviu. Este un copil de 12 ani care poate fi controlat printr-o tableta wireless de către un tehnician și un instructor. Silviu are expresii faciale, clipește, are reflex pupilar fotomotor, respiră, are activitate cardiacă și nenumărate funcții care pot fi legate într-un scenariu de simulare în funcție de obiectivul educational.
Silviu poate fi de ajutor în pregătirea studenților, medicilor de familie, urgentiștilor, anesteziștilor, pediatrilor, chirurgilor pediatrici”, a mai explicat Cristian Toma.
Costul simulatoarelor inteligente
Costul unor astfel de manechine high-tech sunt ridicate, însă cu ajutorul acestora orizonturile de dezvoltare ale studenților, medicilor rezidenți, doctoranzilor, asistenților medicali, medicilor specialiști cresc odată cu interacțiunea acestor instrumente.
”Un manechin de baza pleacă de la câteva mii de lei, iar pe măsură ce pachetul tehnologic și tehnic se îmbogățește, acesta poate ajunge la sume similare cu aparatura din spital.
De exemplu, un laborator de simulare medicală în radiologie intervențională (inclusiv cardiologie intervențională sau neuroradiologie intervențională) poate ajunge la prețul unuia real. Pe de altă parte, laboratorul simulat de angiografie permite nelimitate repetări ale unor proceduri medicale sensibile fără niciun risc și fără a radia personalul care se află în pregătire”, a mai spus medicul.
”Au început să apară și centre de training folosind aceste simulatoare cu profil privat, în regim de business privat. Toate acestea sunt semne ca acest instrument educațional este de actualitate, util și eficient. Î n multe sisteme de sănătate internaționale, care joacă rol de model pentru întreg mapamondul, simularea medicală reprezintă o normalitate integrată în pregătirea profesioniștilor ”, a mai spus Cristian Toma.